Mii de pagubosi s-au rugat la Sfantul Mina


Mii de pagubosi s-au rugat la Sfantul Mina

Au pierdut case, bani, procese, au fost pacaliti de prieteni sau rude. Au fost pacaliti si de politicieni, carora le-au dat votul si apoi le-a parut rau de alegerea facuta. Au fost pradati, unii chiar si batuti. Si-au pierdut prietenii de-o viata, din cauza banilor. Altii si-au pierdut sanatatea.

Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva sau a cuiva, s-au imbulzit ieri la Biserica "Sfantul Mina" din Bucuresti, in speranta ca vor recapata ce-au pierdut daca se roaga la moastele mucenicului. Chiar in ziua Sfantului Mina, protectorul pagubosilor.

Suvoiul de oameni se intindea pe doua strazi si un bulevard. Strada pe care se afla biserica a fost inchisa circulatiei auto. Coada isi continua "drumul" pe Strada Hristo Botev si se latea pe Bulevardul Corneliu Coposu. Multi batrani asteptau de ore in sir sa le vina randul la momentul in care se inchinau in fata moastelor. Toata noaptea de joi spre vineri a fost coada, ne-au povestit cei care locuiesc pe Strada Hristo Botev. "Nu ne-a deranjat. De ani de zile e la fel. Asa era si inainte de 1989. Dar parca acum e mai multa lume ca oricand. De la an la an e mai multa lume. Dimineata ti-e jena sa deschizi geamul, ca dai nas in nas cu lumea insirata pe trotuar", ne-a spus un tanar care sta in zona.

Circulatia rutiera a fost intrerupta pe ingusta Strada C.E. Robescu si din cauza talciocului ad-hoc. S-au asezat strategic vanzatorii, chiar in dreptul bisericii cu ziduri albe, impunatoare. Se vinde orice, de la pulovere si tamaie pana la busuioc si lumanari, icoane si jucarii din lemn, seminte de floarea-soarelui si brelocuri. Daca nu esti familiarizat cu semnificatia sarbatorii, nu e nici o problema. Pentru numai 10.000 de lei poti sa citesti pe indelete "Acatistul si viata Sfantului Mina". Unii stateau la coada si citeau. Mai ales cei tineri.

                 Sfantul Mina



Puhoi din toata tara

Au venit oameni nu numai din Bucuresti, ci din toata tara. Pana si din Suceava, Buzau, Bacau, Cluj, Maramures, Arges, Constanta, Bihor, Ialomita. Aruncam in multime intrebarea despre ce a pierdut fiecare la viata lui, de ce au venit sa se roage acum la moastele Sfantului Mina. Aceasta este ziua pagubosilor, a celor care au pierdut ceva in viata, orice. Bani, bijuterii sau case, suflet ori sanatate. Se spune in popor ca in ziua asta, daca te rogi Sfantului Mina, ai sansa de a recapata macar o parte din ce-ai pierdut. Batrani sau tineri, toti incep sa ne spuna ce au pe suflet. Toti se vaita. Ai putea sa stai o zi intreaga in fata fiecarui om sa-i asculti povestea. Si toti vor sa se elibereze, sa spuna, sa nu mai tina in ei secretul. Unii lacrimeaza. Altii privesc in gol, resemnati. Mai sunt si dintre cei care se agita, zicand ca isi cunosc dus-manii, stiu de unde li se trage necazul, de parca ar fi venit la moastele sfinte nu pentru a se ruga sa le fie bine, ci sa le fie rau talharilor.

Tot politica primeaza. "Am pierdut 15 ani din viata. Ne-au pacalit politicienii", se revolta cateva femei. "Ne-am pierdut speranta. Din cauza politicienilor", vine spre noi alt raspuns. Trecem la capitolul bani. "Am pierdut bani din cauza rudelor. Nu mai am incredere in nimeni", se plange un barbat. "Mi-am pierdut cei mai buni prieteni. Sa nu faci afaceri cu prietenii", suntem sfatuiti de o doamna fistichiu imbracata. Discutam despre hoti. "Mi-au spart casa. Dar hotul stia casa, era dintre cunostintele mele. Nu l-a condamnat nimeni, ca are relatii", auzim din alta parte. Urmeaza casele. "Am de luat o casa revendicata. Sper sa rezolv cat mai repede", ne povesteste un batran. Ajungem la sanatate. "Ani de zile am umblat prin spitale. M-am vindecat numai dupa ce am luat calea bisericii", ni se destainuie o doamna care a dat din coate prin multime, pana sa ajunga la noi, sa ne spuna povestea ei.

Dan Gheorghe

Sursa: Realitatea Romaneasca

.

09 Noiembrie 2008

Vizualizari: 9568

Voteaza:

Mii de pagubosi s-au rugat la Sfantul Mina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE