Mitropolitul Banatului a implinit 65 de ani

Pe data de 14 noiembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a împlinit frumoasa vârstă de 65 de ani. Cu acest prilej membrii Permanenței Consiliului eparhial, protopopii eparhiei, clericii Catedralei Mitropolitane din Timișoara și colaboratorii Centrului eparhial au adresat Părintelui Mitropolit alese felicitări și simțăminte de prețuire, de dragoste filială, precum și sincere urări de sănătate, putere de muncă și ajutor de la Bunul Dumnezeu în nobila misiune de arhipăstor al clericilor, monahilor și credincioșilor bănățeni.

Cuvântul de felicitare pentru Înstâistătătorul Banatului a fost rostit de pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, care a apreciat implicarea cu „timp și fără timp” a chiriarhului în slujirea credincioșilor bănățeni.

“Aniversarea de astăzi este un moment binecuvântat și emoționant, atât pentru Înaltpreasfinția Voastră, cât și pentru noi, fiii și fiicele duhovnicești ai Înaltpreasfinției Voastre. Toți cei care suntem astăzi aici, clerici de la Centrul eparhial și de la catedrala mitropolitană, de la oficiile protopopești și angajați ai Tipografiei eparhiale, Vă adresăm, acum, din tot sufletul, un sincer și ales cuvânt de felicitare, împreună cu urarea, ca Bunul Dumnezeu să vă ajute a sluji, cu cuvioșie, în toate zilele vieții și să Vă învrednicească a spori în viață, în credință și în înțelegerea cea duhovnicească, așa cum ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie. Precum Apostolul Filip, pe care îl pomenim astăzi, așa ați fost chemat și Înaltpreasfinția Voastră la înalta treaptă a arhieriei, „lucru mare și înfricoșător chiar pentru puterile îngerești, propovăduind, <<cu timp și fără timp>>, cuvântul cel credincios al învățăturii” (Tit 1,9). Noi, cei de aici, împreună cu preoții, monahii și credincioșii eparhiei, pe care cu vrednicie ne arhipăstoriți, Vă asigurăm de dragostea și de prețuirea noastră și Vă mulțumim pentru purtarea de grijă arătată tuturor, dar și pentru pilduitoarea implicare în rezolvarea problemelor cetății. Prin strădaniile Înaltpreasfinției Voastre, au fost identificate soluții, inclusiv de natură financiară, necesare sistemului medical și celui de învățământ universitar, dar și activităților filantropice, fapt ce a adus și aduce, beneficii de imagine Bisericii noastre. De aceea Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, Vă rugăm să primiți din partea noastră, pe lângă aceste frumoase buchete de flori și un toiag arhieresc, ca semn al autorității ierarhice și al păstorului celui bun, ca să ne conduceți la pășunea cea adevărată și la mântuirea sufletelor noastre. Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit!”, a subliniat părintele vicar Ionel Popescu.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a oferit o recepție la reședința mitropolitană pentru toți colaboratorii Înaltpreasfinției Sale, și a mulțumit pentru frumoasele urări de sănătate, încredințându-i de toată dragostea și prețuirea sa părintească.

Sursa: mitropolia-banatului.ro

15 Noiembrie 2016

Vizualizari: 78

Voteaza:

Mitropolitul Banatului a implinit 65 de ani 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE