Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur la Catedrala din Urziceni

Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur la Catedrala din Urziceni 19-22 martie 2015

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL la inițiativa, cu mijlocirea și binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în perioada 19-22 martie 2015, vor fi aduse spre închinare Moaştele Sf. Ioan Gură de Aur, în Catedrala din Urziceni.

Sfintele relicve vor veni de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Astfel, joi 19 martie 2015, ora 17.00, vor fi întâmpinate de preoţi şi credincioşi în Centru Vechi la intersecția străzilor Regele Ferdinand cu Calea București şi vor fi purtate către Catedrală.

Cu această ocazie vor fi scoase în procesiune și moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul care se găsesc din luna septembrie a anului 2013, în permanență, în Catedrala din Urziceni.

Creştinii se vor putea închina sfintelor odoare până duminică 22 martie 2015, ora 16.00. Biserica va fi deschisă pe toată durata pelerinajului şi vor fi săvârşite slujbe permanent.

Este al șaptelea an consecutiv când în urbea noastră sunt aduse sfinte moaşte. A devenit deja o tradiţie ca în perioada Postului Mare credincioşii să se bucure de întâlnirea, în mod tainic, cu sfinţii lui Dumnezeu aici pe pământ.

În ultima zi de pelerinaj vom avea bucuria binecuvântării Ierarhului nostru Preasfinţitul Părinte VINCENŢIU, care va săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Preot Bogdan-Ionuț Stancu
Protopopul Urzicenilor

.

13 Martie 2015

Vizualizari: 172

Voteaza:

Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur la Catedrala din Urziceni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE