Moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena in Ungaria

Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la Sarbatoarea aniversarii a 240 de ani de la prima atestare documentara si a acordarii unui nou hram: "Nasterea Maicii Domnului”, pentru Parohia Ortodoxa Romaneasca din Micherechi, in data de 8 septembrie 2013, vor fi aduse spre inchinare Moastele Sfintilor Imparati Constantin si mama sa Elena, informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.

Sfintele Moaste sunt aduse de la Catedrala Patriarhala din Bucuresti de catre Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor si Delegatul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel pentru acest eveniment si vor fi asezate in biserica din Micherechi pe durata desfasurarii Sfintei Liturghii Arhieresti (duminica, 8 septembrie 2013, cu incepere de la orele 9) cand va fi proclamat si noul hram al Parohiei Micherechi.

Moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena vor fi cinstite in Ungaria in cadrul Anului Jubiliar dedicat lor (anul 2013) de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si ele vor mai fi duse si la alte parohii si biserici, dupa cum urmeaza:

In seara zilei de 7 septembrie 2013, in jurul orelor 20, vor fi intampinate in Catedrala Episcopala din Giula, unde se va savarsi slujba Vecerniei cu Litie, iar a doua zi, dimineata, Sfintele Moaste vor fi purtate in procesiune la Micherechi.

Duminica, 8 septembrie 2013, orele 17, Sfintele Moaste se vor afla la biserica din Chitighaz, unde va avea loc si slujba Vecerniei.

Luni, 9 septembrie 2013, orele 18, Sfintele Moaste se vor afla in Capela Asezamantului Monahal Romanesc "Sfantul Ioan Botezatorul”, din Budapesta, unde va fi savarsita si slujba Vecerniei.

Prezenta Moastelor Sfintilor Imparati Constantin si Elena la biserici ortodoxe romanesti din Ungaria reprezinta o mare binecuvantare pentru credinciosii Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria si un semn de cinstire si pretuire pentru acestia din partea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.

Sursa:  basilica.ro

Pe aceeaşi temă

05 Septembrie 2013

Vizualizari: 682

Voteaza:

Moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena in Ungaria 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE