Moment de sarbatoare la Catedrala Arhiepiscopala din Constanta

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din 29 iunie este un moment deosebit pentru credincioșii constănțeni, Catedrala Arhiepiscopală cinstindu-și ocrotitorii în această zi.

Istoria Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța începe în anul 1883, a început construcția. Planurile arhitectonice au aparținut renumitului arhitect Ion Mincu.

Părintele Protosinghel Benedict Georgescu, ecleziarhul așezământului ne oferă mai multe detalii: „piatra de temelie a fost pusă de episcopul Iosif Gheorghian în anul 1883, iar sfințirea s-a săvârșit în 1895. Catedrala a servit până în 1923 ca biserică parohială. Din acest moment ea a avut rolul de Catedrală Episcopală pentru nou-înființata Episcopie a Constanței”.

Biserica are formă de treflă cu elemente arhitectonice eclesiastice, într-un ansamblu care scoate în evidenţă trei turle bine proporționate cu restul clădirii. Pridvorul susținut pe coloane de marmură cu capiteluri ornamentate în motive vegetale, arata de la prima întâlnire cu monumentul părțile laterale care se reproduc în interior şi deschid larg, cu ospitalitate, intrarea în Biserică. Interiorul e bogat în linii arhitectonice cu arcade ce susţin cupola centrală încadrată între ferestre mari lăsând totodată întreagă prestanţă Sfântului Altar, sub calota care încheie grandios o întreagă simetrie de firide etajate şi balcoane laterale. Acestea toate atrag admiraţia pentru proiectantul care le-a gândit şi pentru constructorii care le-au ridicat, dându-le un edificiu monumental care creează în interior o atmosferă proprie trăirii religioase.

În ziua de 3 august 1941 biserica a fost avariată de bombardamentul aerian, fiind distrusă partea de est a clădirii precum şi catapeteasma din interior lucrată în icoane emailate. Între anii 1946-1950 s-au executat lucrările exterioare pentru consolidarea turlei principale şi s-au montat din nou profilele care îi decorează exteriorul.

În această Catedrală se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului făcută în 1932 după vestita icoană ,, Prodromiţa” de la Schitul Prodromul din Sfântul Munte Athos- Grecia, păstrată trei ani în Schitul Durău-Neamţ, iar în 1935 adusă aici de către episcopul Gherontie Nicolau. De asemenea , aici sunt adăpostite şi se cinstesc moaştele Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, ale Sf. M. Mc. Pantelimon, Epistet şi Astion de la Halmiris, Zotic , Atal, Camasie, şi Filip de la Niculiţelşi ale Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul, Auxentie, Stelian, Rufim şi Anaretenton.

Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

24 Iunie 2016

Vizualizari: 641

Voteaza:

Moment de sarbatoare la Catedrala Arhiepiscopala din Constanta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE