Monahismul intre idealul sfinteniei si ispita secularizarii

Monahismul intre idealul sfinteniei si ispita secularizarii - Misiunea manastirilor azi-

Cuvantul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, adresat staretilor si staretelor din Mitropolia Munteniei si Dobrogei, intruniti in sinaxa monahala la Palatul Patriarhiei, Bucuresti, marti, 25 septembrie 2012:

Tema sinaxei monahale de anul acesta, 2012, la care participa ierarhii, staretii si staretele din cuprinsul Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, intitulata: „Misiunea monahismului in viata Bisericii azi”, ne cheama la o reflectie spirituala si pastorala privind responsabilitatea monahilor si a manastirilor in contextul misionar actual al societatii contemporane, profund marcata de fenomenul secularizarii, de intensificarea individualismului si de pericolul unei viziunilaicizate, autosuficiente si materialiste asupra lumii create de Dumnezeu.

Duhul secularizarii nu este nou, insa el se exprima intens atunci cand omul nu mai intelege necesitatea rugaciunii sau a comuniunii cu Dumnezeu si scopul sau cel mai inalt, care este dobandirea sfinteniei (cf. Evrei 12, 14). Astfel, viata duhovniceasca interioara slabeste, devine formala si se limiteaza la unele satisfactii emotionale si porunci moralizatoare, care duc la relativizarea vietii bisericesti.

Se cuvine sa precizam ca secularizarea a inceput inca din momentul caderii omului in pacat. Adam prezinta primul comportament secularizat: el s-a comportat, in lumea creata de Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu nu il vedea, ca si cum Dumnezeu era absent. Noi il imitam adesea pe Adam cel vechi in sensul ca avem dificultati in a intelege ca Dumnezeu ne vede, ca El este prezent nu doar in cer, ci si langa noi, chiar daca, din respect pentru libertatea noastra, El lasa impresia ca este absent sau departe de noi.

Astazi, cand vedem si simtim tendinta impunerii unei societati laice bazata pe etosul umanist autosuficient si rationalist de inspiratie iluminista (sec. XVIII), fara referinte la valorile spirituale crestine sau religioase in general, constatam ca toate aceste framantariinfluenteaza si viata monahala. Secularizarea, individualismul si lipsa solidaritatii, deznadejdea si dezorientarea, tot mai evidente in societatea de azi, se repercuteaza, direct sau indirect, si asupra manastirilor.

Monahismul a trecut prin multe incercari si crize in istoria sa, prin prigoane manifestate violent, ca cele venite din partea unor religii pagane sau necrestine, sau a unor ideologii antireligioase ori ateiste cum a fost comunismul. Dar au existat si prigoane sau presiuni neinsotite de violenta in care credinta si evlavia, ascultarea duhovniceasca,iubirea fraterna jertfelnica si duhul smereniei au slabit ori s-au imputinat.

De pilda, secularizarea averilor manastiresti din anul 1863 a fost precedata si de o secularizare sau delasare duhovniceasca a vietii din multe manastiri inchinate strainilor. Cand Sfantul Mitropolit Grigorie Dascalu a incercat sa schimbe situatia, la mijlocul secolului al XIX-lea el a fost prigonit si exilat intre anii 1829-1833. Totusi, adesea prigoanele violente sau cele administrative si ideologice nonviolente au provocat monahismul sa realizeze o innoire duhovniceasca in interiorul sau si prin aceasta sa ajute si mai mult Biserica si poporul.

In calendarul Bisericii Ortodoxe, pe langa sfintii mucenici, un numar mare de sfinti l-a dat viata calugareasca. Monahii cuviosi si rugatori au aratat lumii, cu smerenie si intelepciune, ca rostul vietii pamantesti si vremelnice este pregatire a omului pentru a dobandi viata cereasca si vesnica.

Pentru cei ce se ostenesc pe drumul induhovnicirii, cuvintele Mantuitorului Hristos: „Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este!” (Matei 5, 48) nu raman un simplu indemn, ci sunt idealul mantuiriipentru care ei lupta, avand incredintarea ca „Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre, dupa cum ne invata Sfantul Apostol Pavel (cf. Romani8, 26). Cresterea duhovniceasca a monahului in smerenie si iubire milostiva este inaintare spre asemanarea cu Dumnezeu Cel smerit si milostiv, deoarece Dumnezeu, pe cei care L-au iubit, i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau (cf. Romani 8, 28-29), adica „sfinti si fara de prihana inaintea Lui” (cf. Efeseni 1, 4).

De aceea, viata monahala este mai intai relatia harica vie si permanenta a calugarului cu Hristos. Iar forma cea mai intensa a acestei legaturi este rugaciunea comunitara si personala.

1. Prima lucrare misionara a monahismului este rugaciunea

Omul secularizat nu percepe prezenta lui Dumnezeu in lume si in viata sa personala. De asemenea, el nu intelege necesitatea, eficacitatea si utilitatea rugaciunii sau a vietii spirituale. I se pare ca timpul dedicat rugaciunii este timp irosit, un timp care nu este bine utilizat deoarece nu produce nimic vizibil si imediat. Dimpotriva, pentru calugari, timpul rugaciunii, departe de a fi timp irosit, este timp invesnicit, timp in care intra vesnicia si care conduce catre vesnicie, spre viata eterna a Preasfintei Treimi si spre comuniunea sfintilor din ceruri. Rugaciunea are o mare putere de transfigurare si innoire a vietii. Ea aduce pe om in sine si pe oamenii rugatori in comunitatea Bisericii. Ea uneste pamantul cu cerul, uneste pe oamenii de pe pamant cu sfintii din ceruri, pe cei ce vietuiesc in trup cu sufletele celor trecuti la cele vesnice. Rugaciunea este curatitoare de pacate si patimi, este izvor de sfintenie, de pace si bucurie personala si sociala.

In pofida tuturor dificultatilor din trecut si de astazi, manastirile, prin experienta duhovniceasca acumulata, consemnata mai ales in paginile Patericului si ale Filocaliei si pastrata vie in comunitatile zidite pe ascultare, asumarea saraciei personale si a curatiei trupesti si sufletesti, sunt repere luminoase si izvor de putere spirituala pentru misiunea Bisericii in societate.

2. A doua mare lucrare misionara a monahismului este munca unita cu rugaciunea si ospitalitatea

In acest sens, monahismul ortodox romanesc este in acelasi timp liturgic,filocalic (ascetic) si filantropic (ospitalier), fidel Traditiei apostolice si patristice si atent la nevoile actuale ale Bisericii si societatii noastre.

Ierarhii si domnitorii rugatori si carturari, harnici si darnici ai Tarii Romanesti, intre care la loc de cinste sarbatorim in aceste zile pe Sfantul Voievod Neagoe Basarab, mare ctitor de spiritualitate crestina, cultura si limba romaneasca, de la a carui urcare pe tron se implinesc anul acesta 500 de ani (1512-2012), au inteles cat de folositoare sunt manastirile pentru viata spirituala si cultura crestina; atat manastirile din orase, cat si manastirile din munti sau din campie. De aceea ei au ajutat manastirile cu zidirea de biserici si chilii, cu mosii si danii anuale, ca si manastirile sa ajute pe cei ce vin sa se roage in manastiri impreuna cu vietuitorii acestora. Primirea cu bucurie a pelerinilor sau ospitalitatea fost si este o lucrare misionara a manastirilor care ofera pelerinilor atat hrana duhovniceasca pentru suflet cat si o masa calda, dupa Sfanta Liturghie. Din nefericire, unele manastiri sarace de azi nu mai reusesc sa implineasca aceasta traditie a ospitalitatii asa cum ar dori sa o faca.

Istoria Bisericii noastre atesta relatia puternica dintre monahism si credinciosii din lume. Duhul vietii monahale a constituit un factor esential pentru mentinerea vietii duhovnicesti a Bisericii.

Monahismul a sprijinit Biserica din Tara Romaneasca, i-a alimentat viata duhovniceasca, a contribuit la unitatea ei de-a lungul vremii si a oferit o multime de sfinti rugatori in ceruri, care au sprijinit, au imbogatit si au reinnoit viata Bisericii in momente de criza din istoria ei.

Purtatori al harului Duhului Sfant, multi monahi imbunatatiti, precum Parintele Sofian Boghiu sau Parintele Arsenie Papacioc au raspuns chemarii lui Dumnezeu la misiune intr-un mod intelept. Ei au devenit misionari statornici in manastire, aratand intr-un fel minunat cum poate cineva sa aduca lumea la Dumnezeu, sa schimbe vieti, sa vindece rani, sa hraneasca suflete, nu cutreierand lumea, nu batand din usa in usa, ci deschizand cu dragoste parinteasca usa sufletului si ajutand pe fiecare pacatos sa-si deschida propriul sau suflet in spovedanie pentru a se intalni cu iubirea milostiva si vindecatoare a lui Dumnezeu pentru oameni.

Dupa libertatea castigata in anul 1989, Biserica noastra a facut multe eforturi pentru a reconstrui manastirile transilvane demolate de generalul Bukov in secolul al XVIII-lea sau pentru a redeschide manastirile inchise odata cu secularizarea averilor manastiresti (1863) sau cele inchise in anii de comunism (dupa 1948 si mai ales dupa 1959), dar sipentru a infiinta manastiri si schituri noi, pentru a construi biserici si chili monahale, cantine pentru saraci si camine pentru batrani, pentru a organiza in cadrul unor manastiri unitati medicale filantropice, pentru a ajuta la promovarea dialogului duhovnicesc dintre credinta si cultura, la nivel national si international.

Pe langa nevoia de reparatie morala ca ridicare a manastirilor din umilirea opresiva a trecutului, trebuia afirmata si vocatia lor de a contribui la innoirea vietii spirituale si sociale din Romania, de a intra in dialog cu alte institutii spirituale si culturale din societate.

3. Promovarea legaturii dintre cult si cultura

Aceasta este o alta lucrare misionara a monahismului romanesc. Pe teritoriul tarii noastre, primele scoli au fost infiintate de manastiri, primele carti au fost tiparite de monahi, incepand cu renumitul Liturghier de la Targoviste din anul 1508. Prima cronica a fost un pomelnic al Manastirii Bistrita (jud. Neamt). Toti marii domnitori ai Tarii Romanesti au sustinut si promovat legatura dintre cult si cultura, spre binele Bisericii si al poporului. Chiar si in timpul epocii comuniste a fost oarecum recunoscuta aceasta activitate benefica a monahismului romanesc pentru cultura romaneasca, fapt care explica si infiintarea de multe muzee in manastiri. Multi dintre scriitori si poeti au aflat inspiratie si incurajare in manastiri.
Astazi, o multime de monahi si monahii care au studiat teologia, istoria, literatura, pot sa explice mai bine pelerinilor importanta legaturii dintre cult si cultura pentru luminarea multimilor.

Intensificarea spiritualitatii liturgice si filocalice, ca stare deregasirea pacii sufletului, de revenire a oamenilor in sine si intreolalta prin comuniunea lor cu Dumnezeu in rugaciune, participare la slujbe, pelerinaje, convorbiri duhovnicesti, meditatii spirituale trebuie sa fie astazi prioritati ale lucrarii misionare din manastiri.

Cu cat o parte a societatii se secularizeaza mai mult, cu atat alta parte a ei cauta o viata spirituala mai autentica, mai profunda, din care sa primeasca putere si lumina spirituala harica pentru a trai credinta in Hristos astazi, in pofida incercarilor de tot felul.

Marturiile sfintilor cuviosi trecuti in calendarul Bisericii noastre, precum si exemplele parintilor duhovnicesti, sunt o dovada ca harul Sfantului Duh lucreaza in toate timpurile si ca secularizarii trebuie sa i se raspunda prinsfintenie, care se dobandeste prin statornicie in iubirea fata de Dumnezeu si de aproapele.

In ultimii zece ani, din cauza emigratiei si secularizarii a diminuat numarul persoanelor care vin la manastire pentru a deveni monahi sau monahii, a diminuat si numarul celor care raman statornici in manastiri. Duhul individualismului si materialismului capitalist devine o dificultate in mentinerea comuniunii fratesti prin ascultare duhovniceasca si conlucrare in obste. A inceput o noua perioada de cernere si de incercare spirituala tacita, dar vizibila. Astazi statornicia si credinciosia, stabilitatea si fidelitatea in manastire devin virtuti mai pretioase decat alta data, in vreme de entuziasm.

Fericiti sunt insa cei ce raman statornici in dragostea lor fata de Hristos Cel ce i-a chemat la viata monahala, spre bucuria lor si a Bisericii lui Hristos.

In incheiere, dorim sa multumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revarsate asupra monahismului romanesc in general, mai ales in ultimele doua decenii, si in mod special pentru monahismul romanesc din Mitropolia Munteniei si Dobrogei, in care a sporit numarul manastirilor si schiturilor prin grija pastorala si misionara a ierarhilor, prin osteneala monahilor si monahiilor, dar si ca urmare a evlaviei si darniciei credinciosilor mireni.

In al doilea rand multumim tuturor exarhilor de manastiri, staretilor si staretelor, monahilor si monahiilor care ajuta azi Biserica in lucrarea ei pastorala, culturala, social-filantropica si misionara.

Multumim, de asemenea, tuturor autoritatilor centrale si locale, precum si binefacatorilor care au sprijinit si sprijina activitatea manastirilor si schiturilor, pentru ca si acestea sa poata ajuta la randul lor mai mult pe cei ce cauta un ajutor spiritual si material in manastiri in vreme de criza economica si incertitudine spirituala si sociala.

Ne rugam Preasfintei Treimi sa ne ajute ca manastirile si schiturile sa fie totdeauna izvoare de innoire a vietii duhovnicesti, de lumina, de pace si bucurie pentru toti cei ce iubesc pe Hristos si Biserica Sa.

†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
 

25 Septembrie 2012

Vizualizari: 453

Voteaza:

Monahismul intre idealul sfinteniei si ispita secularizarii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE