Monumentul eroilor din Tohanu Nou a fost sfintit de Mitropolitul Ardealului

Sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena din acest an a insemnat pentru comunitatea de la Tohanu Nou, judetul Brasov, ziua in care trecutul glorios al eroilor de pe aceste meleaguri a fost evocat si cinstit prin ample manifestari religioase si culturale. Evenimentul a debutat cu Sfanta Liturghie oficiata de Inalt Preasfintitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, in Biserica „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” din localitate.

La Sfanta Liturghie din istorica biserica a Parohiei Tohanu Nou, Protopopiatul Bran-Zarnesti, au participat multimi de credinciosi din localitate si imprejurimi. Preotii din localitatile invecinate, alaturi de staretul Manastirii „Brancoveanu” de la Sambata de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, si de protopopul de Bran-Zarnesti, parintele Gheorghe Coltea, au format un sobor slujitor, care a fost condus la Sfanta Liturghie de IPS Mitropolit Laurentiu. Au participat la slujba religioasa si prefectul judetului Brasov, Ion Gontea, primarul orasului Zarnesti, Dorel Barladeanu si alte autoritati locale si judetene. Sarbatoarea a venit dupa trei ani de la tarnosirea bisericii din Tohanu Nou, un lacas de cult zidit la 1779 de jupanul Ionita Boghici, ca rasplata pentru statornicia in credinta ortodoxa a tohanenilor stramutati prin ordinul imperial din 1765 din vechea vatra sateasca.

In cuvantul de invatatura, IPS Mitropolit Laurentiu a vorbit despre viata si realizarile deosebite pe plan religios ale celor doi mari imparati cinstiti pe 21 mai. Libertatea acordata crestinilor prin Edictul de la Milan din 313, organizarea primului Sinod Ecumenic de la Niceia din 325, descoperirea Sfintei Cruci, au fost cateva dintre momentele istorice din viata Bisericii din timpul Sfintilor Imparati Constantin si Elena, evocate de IPS Mitropolit Laurentiu.

„Cei doi imparati au fost alesi ai lui Dumnezeu, intr-o anumita perioada din istoria Bisericii noastre. Cu ei s-a incheiat perioada prigoanelor impotriva Biseriii si s-a deschis perioada libertatii. Biserica a facut experienta libertatii la inceputul secolului al IV-lea, prin marele imparat si sfant Constantin, asezat de Biserica alaturi de Apostoli. Intreaga sa lucrare s-a datorat mamei sale, imparateasa Elena. Ea l-a readus pe drumul pe care Dumnezeu i-l randuise, de a fi om ales al lui Dumnezeu”, a subliniat IPS Laurentiu.
Parintele paroh Ioan Manea a multumit ierarhului pentru prezenta la sarbatoarea din sat si tuturor celor ce au facut posibila aceasta zi deosebita pentru comunitatea pastorita.

Parteneriat intre parohie si primarie

Sarbatoarea de la Tohanu Nou a continuat cu sfintirea Caminului Cultural din centrul localitatii si cu dezvelirea bustului ce-l reprezinta pe generalul Traian Mosoiu, fiu al satului, un aprig aparator al Marii Uniri de la 1918, un model de militar si patriot, demnitar al Romaniei Mari, trecut la cele vesnice in 1932. Bustul a fost asezat pe un piedestal, unde numele eroilor din Tohanu Nou sunt inscrise spre cinstire vesnica. Atat cladirea caminului, cat si terenul din fata acestuia, unde a fost ridicat monumentul eroilor, apartin Parohiei Tohanu nou, iar Primaria Zarnesti a realizat lucrarile de renovare si amenajare. La eveniment au participat autoritati locale si judetene, militari brasoveni, preoti si un numar mare de sateni. Monumentul eroilor, flancat de doua tunuri vechi, simbolurile luptei romanilor din Transilvania pentru patrie, a fost sfintit, dupa care s-au depus coroane de flori. Manifestarile s-au incheiat cu parada militara si agapa frateasca.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro
 

.

23 Mai 2012

Vizualizari: 498

Voteaza:

Monumentul eroilor din Tohanu Nou a fost sfintit de Mitropolitul Ardealului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE