Noi duhovnici in Arhiepiscopia Bucurestilor

Sase preoti din Arhiepiscopia Bucurestilor au fost hirotesiti duhovnici astazi, 11 august 2014. Slujba o fost savarsita de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei in paraclisul cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, din cadrul Resedintei Patriarhale.

La final, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane le-a vorbit despre importanta spovedaniei in viata credinciosilor.

„Este o mare nevoie de a intelege mai intai aceasta Sfanta Taina ca fiind un dar mare de la Dumnezeu si anume iertarea pacatelor ca pregatire a omului pentru crestere duhovniceasca, dar si pentru dobandirea mantuirii. De aceea, in cartile din primele veacuri s-a spus ca la Impartasanie, la cele sfinte, sa se apropie doar cei sfinti si daca nu esti sfant pocaieste-te de pacatele tale ca sa te sfintesti. Deci, pocainta este in Ortodoxie strans legata de Taina Sfintei Impartasiri. Ea este pranzul anticipat din Imparatia Cerurilor de aceea preotul sau arhiereul atunci cand slujeste Sfanta Liturghie euharistica spune si da-ne noua sa ne impartasim mai deplin, sau mai cu adevarat in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale. Deci, aceasta iertare a pacatelor care este si o eliberare si o curatie de pacate este conditia mantuirii. Consideram ca este de mare folos ca in zilele care au mai ramas pana la sfarsitul Postului Adormirii Maicii Domnului sa ajutati credinciosii ca sa poata sa cunoasca bucuria iertarii pacatelor si a impartasirii cu Sfanta Taina a Euharistiei”, a spus Patriarhul Romaniei, potrivit Radio TRINITAS.

Cei hirotesiti duhovnici au primit din partea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel un Molitfelnic si o cruce din binecuvantare.

Sursa: basilica.ro

11 August 2014

Vizualizari: 172

Voteaza:

Noi duhovnici in Arhiepiscopia Bucurestilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE