Nou spatiu de slujire pentru romanii din Villarejo de Salvanes

Dupa o perioada de zece luni de la infiintarea Parohiei "Sfantul Cuvios Ioan de la Prislop” din localitatea Villarejo de Salvanes, protopopiatul Madrid, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, romanii din aceasta parohie au un spatiu bisericesc propriu pentru a participa la Sfanta Liturghie in fiecare duminica si sarbatoare.

Parohia de aici a fost intemeiata in luna septembrie a anului 2011, prin binecuvantarea Preasfintitului Parinte Timotei, numindu-l ca preot paroh pe parintele Ioan Sebastian Hart. Dupa o slujire de zece luni intr-un spatiu al Casei de Cultura din aceasta localitate, acordat de primarie doar pentru a savarsi Sfanta Liturghie duminica, la propunerea parintelui si la decizia credinciosilor, in luna iunie 2012 s-a inchiriat un spatiu, care a fost amenajat pentru ca in ziua de 1 iulie sa se poata sluji aici pentru prima data Sfanta Liturghie.

Cu o seara inainte, credinciosii romani au venit aici pentru a lua parte la slujba Acatistului Sfantului Cuvios Ioan de la Prislop, in semn de multumire pentru ajutorul acordat parohiei pe care o ocroteste. Alaturi de protosinghelul Nicodim Moldovan din Parohia "Sfantul Ierarh Vasile cel Mare” din Salamanca, invitat special pentru aceste momente de bucurie, parintele paroh Sebastian a savarsit apoi o slujba de binecuvantare a noului locas de rugaciune.



La final, parintele Nicodim le-a adresat cateva cuvinte credinciosilor, fiind alaturi de ei si duminica, la slujba Sfintei Liturghii, la finalul careia, le-a vorbit, de asemenea, despre importanta vietii duhovnicesti in biserica. Oamenii au fost indemnati la unitate si rugaciune si la sprijinirea si intretinerea noii biserici a acestei parohii, nu doar din punct de vedere financiar, ci si sufletesc.

Noul locas bisericesc este situat pe Calle Silo nr.3 ,Villarejo de Salvanes.

Sursa: episcopiaspanieiportugaliei.es

.

12 Iulie 2012

Vizualizari: 637

Voteaza:

Nou spatiu de slujire pentru romanii din Villarejo de Salvanes 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE