Noul Patriarh al Bulgariei este Inaltpreasfintitul Mitropolit Neofit de Ruse

Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare este Inaltpreasfintitul Mitropolit Neofit de Ruse. El a fost ales, astazi, prin vot secret de Colegiul Electoral Bisericesc al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei.

Inaltpreasfintitul Neofit, s-a nascut la 15 octombrie 1945 in Sofia. La 3 august 1975 a intrat in monahism, pe 8 decembrie 1985 a fost hirotonit episcop vicar de Sofia, iar din anul 2004 este Mitropolit de Ruse.

Cu acest prilej, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Romaniei a adresat un mesaj de felicitare:

Preafericirea Voastra,
Iubiti frati intru Arhierie,
membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare,
Onorata asistenta,

„Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul,
sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea” (Psalm 117,24)

Cu multa bucurie in Hristos Domnul, Biserica Ortodoxa Romana a luat cunostinta despre alegerea Preafericirii Voastre in demnitatea de Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Bulgare. Suntem pe deplin incredintati ca veti fi un vrednic urmas al celui intru vesnica pomenire Patriarhul Maxim, care a cultivat legaturi fratesti si de prietenie cu toate Bisericile Ortodoxe Surori, timp de patruzeci de ani.

Slujirea de conducator al Bisericii Ortodoxe Bulgare, la care ati fost chemat prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, inseamna o inalta demnitate si o mare responsabilitate pastorala pentru Biserica Ortodoxa a poporului bulgar. Desigur, in aceasta lucrare, ajutorul vine, in primul rand, de la Iisus Hristos, Marele Arhiereu (Cf. Evrei 4, 14), Capul Bisericii si Mantuitorul lumii. El ne cheama pe toti slujitorii Bisericii Sale, acum, la inceputul unui nou secol si mileniu crestin, sa aducem marturia noastra comuna panortodoxa, prin cuvant si fapta, intr-o lume instabila si dezorientata spiritual. De aceea, e nevoie de multa cooperare intre toate Bisericile Ortodoxe Surori.

Cu multa bucurie, dorim ca Hristos Domnul, „Pastorul si episcopul sufletelor noastre” (I Petru 2, 25), sa lumineze lucrarea Preafericirii Voastre de Patriarh pentru a aduce roade bogate, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii pe care o pastoriti si al Ortodoxiei intregi.

Prin mesajul nostru fratesc, transmis de Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Nifon, ierarhii, clerul si credinciosii Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Romane exprima bucuria lor de a fi partasi la aceasta mare sarbatoare a Bisericii Ortodoxe Bulgare si a Ortodoxiei sobornicesti.

In numele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, al clerului si poporului roman dreptcredincios, Va dorim ani multi si binecuvantati, Preafericirea Voastra!

Cu frateasca dragoste in Hristos si multa pretuire,


† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Delegatul Patriarhiei Romaniei la acest eveniment este Inaltpreasfintitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targovistei.

In primul tur de scrutin, Colegiul Electoral Bisericesc a ales pe cei doi mitropoliti candidati pentru scaunul patriarhal. Astfel, Inaltpreasfintitul Mitropolit Neofit de Ruse a fost votat de 72 de membrii, iar Inaltpreasfintitul Mitropolit Gabriel de Loveci a fost ales cu 43 de voturi. Al treilea candidat, Inaltpreasfintitul Galaction a adunat 22 de voturi si astfel nu a trecut in al doilea tur.

Pentru ca nici unul dintre candidati nu a obtinut doua treimi din voturi, membrii Colegiului Electoral Bisericesc s-au intrunit pentru al doilea tur de scrutin cand Inaltpreasfintitul Mitropolit Neofit de Ruse a fost ales ca Patriarh al Bulgariei, prin vot secret, de 90 de membri din cei 139 ai Colegiului Electoral Bisericesc, dupa cum informeaza Radio TRINITAS.

Sursa: basilica.ro

24 Februarie 2013

Vizualizari: 308

Voteaza:

Noul Patriarh al Bulgariei este Inaltpreasfintitul Mitropolit Neofit de Ruse 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE