O tanara de 29 de ani, increstinata de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea bistrițeană Nuşeni. Slujba a avut loc la biserica Centrului și alături de Înaltpresfintia sa a slujit un un sobor de preoți și diaconi.

Naşă de botez i-a fost una dintre infirmierele instituţiei care, împreună cu cea care s-a încreştinat, au fost îmbrăcate în costume populare.

Nicoleta are 29 de ani și suferă de un handicap vizual grav, iar Taina Sfântului Botez i-a adus mângâiere sufletească, a transmis corespondentul radio Renașterea, părintele Alin Pop.

În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Andrei a vorbit despre chemarea la sfințenie prin primirea Sfântului Botez, prin păstrarea dreptei credințe și propovăduirea acesteia prin fapte, cuvânt și prin pocăință adevărată.

La final, capelanul Centrului, părintele Ioan Aurel Rus, i-a mulțumit ierarhului pentru bunăvoința de a veni și a încreștina o tânără ce locuiește în acest centru.

Grigore Sâmboan
Sursa: radiorenasterea.ro

.
Pe aceeaşi temă

01 Iulie 2015

Vizualizari: 414

Voteaza:

O tanara de 29 de ani, increstinata de Mitropolitul Clujului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE