Parintele erei crestine, canonizat la Constanta


Parintele erei crestine, canonizat la Constanta

Sute de credinciosi au participat, ieri, la proclamarea locala a canonizarii Sfantului Dionisie Exiguul, Cel Smerit, parintele erei crestine si al dreptului bisericesc. Evenimentul s-a derulat dupa savarsirea Sfintei Liturghii arhieresti de catre Inaltpreasfintitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, delegat al Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, impreuna cu Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfintitul Ciprian Campineanu, vicar patriarhal, si mai multi ierarhi ai Sinodului Mitropolitan. Acestora li s-a alaturat, la slujire, un sobor de preoti si diaconi. Slujba arhiereasca a avut loc afara, pe scena din apropierea vechilor ruine ale cetatii Tomis. "S-ar fi cuvenit mai de mult sa ne gandim la proclamarea locala a Sfantului Dionisie cel Mic.

Unii care nu au inteles opera sa au facut comentarii nepotrivite referitoare la acesta, dar elucindandu-se faptul ca a fost un om smerit, dar si un om cu credinta ortodoxa, iata, biserica noastra l-a canonizat. Sfantul Dionisie Exiguul a fost proclamat intr-o canonizare generala, pe 26 octombrie", a precizat Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Paralel cu slujba arhiereasca, credinciosii s-au putut inchina, in apropierea Catederalei, la moastele Sfintilor Epictet, Astion, Pantelimon, Sfantului Apostol Filip de la Adamclisi, precum si moastelor Sfintilor Martiri de la Niculitel, Zotic, Atal, Camasie si Filip. In cadrul aceluiasi eveniment au avut loc si doua lansari de carte. Este vorba de volumul "Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Constanta (1883-2008)", autori: Doina Pauleanu si Virgil Coman, si "Unirea Dobrogei cu Romania, omagiu la 130 de ani", colectiv de autori. "Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel este un album aparut in conditii grafice exceptionale, cu ocazia celor 124 ani scursi de la punerea pietrei fundamentale a acestui edificiu pe pamant romanesc dupa veacuri. Este un moment emotionant pentru mine, pentru ca am gasit nenumarate documente inedite legate de proiectarea si constructia Catedralei, ea insasi unul dintre monumentele cele mai frumoase, reprezentative si cele mai demne de cercetare de pe teritoriul Constantei", a precizat directorul Muzeului de Arta, Doina Pauleanu. "Sunt bucuros ca astazi (n.r. ieri) am reusit sa realizam un proiect gandit la inceputul acestui an. Este vorba de acest volum aniversar dedicat implinirii a 125 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei Sfintii Apostoli Petru si Pavel, dar si cu ocazia implinirii a 130 de ani de reintegrarea Dobrogei la statul roman. Albumul reprezinta istoria unui ansamblu arhitectonic reprezentativ pentru Constanta si pentru Dobrogea, dar si o istorie a Dobrogei pe anumite segmente", a mentionat directorul Directiei Judetene Arhivele Nationale Constanta, dr. Virgil Coman.     

In sedinta din 8-9 iulie 2008, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat canonizarea Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul, cu data de praznuire 1 septembrie. Pe 25 octombrie, pe esplanada Catedralei patriarhale din Bucuresti s-a savarsit ultimul parastas pentru Cuviosul Dionisie Exiguul, iar a doua zi, in cadrul Sfintei Liturghii, dupa citirea Sfintei Evanghelii, a avut loc proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul. Dupa ce s-a format aici ca monah, Sfantul Dionisie cel Smerit a plecat mai departe, la Roma, si acolo a fost sfetnicul a zece papi, unul dintre papi, Ioan al II-lea, cerandu-i sa faca un calendar, pentru ca se numarau anii de la zidirea Romei. Si atunci acest smerit parinte a facut calcule si a intemeiat era crestina. A tradus, de asemenea, o multime de documente. A tradus hotararile sinoadelor ecumenice din greceste in latineste. Este prezent in toate enciclopediile si dictionarele universale.

Anca DRAGOMIR
Sursa: observator.ro

Vezi si: Proclamarea locala a canonizarii Sfantului Dionisie Exiguul - VIDEO

.

02 Noiembrie 2008

Vizualizari: 484

Voteaza:

Parintele erei crestine, canonizat la Constanta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE