Parintele Teofil Herineanu, fostul protopop al Dejului, a trecut la cele vesnice

Cu misiunea indeplinita, ducandu-si crucea suferintei fara impotrivire si cu demnitate pana la sfarsit, in nadejdea Invierii celei de apoi, Parintele Teofil Herineanu, fostul protopop al Dejului, a adormit intru Domnul in noaptea de 3 spre 4 februarie 2015, la varsta de 75 de ani.

Parintele Teofil s-a nascut la 17 iulie 1939 in localitatea Nuseni din judetul Bistrita-Nasaud. In perioada 1946-1950 a urmat cursurile Școlii Primare din Nuseni, apoi ale Școlii Elementare din Beclean, pana in anul 1953. In intervalul 1953-1956 a studiat la Liceul de Baieți din Dej, iar intre anii 1956-1962 a urmat cursurile Institutului Teologic de grad Universitar din Sibiu.



S-a casatorit in 23 octombrie 1965 cu profesoara Maria Nedelea din Beclean. A fost hirotonit ca preot in 28 noiembrie 1965, la Cluj, de catre Episcopul de-atunci, Teofil Herineanu. A fost casier la Episcopia Vadului, Feleacului si Clujului, apoi preot in parohia Dej III (Valea Codorului-Viile Dejului), si apoi paroh al parohiei Dej I. Din data de 1 martie 1978, preotul Teofil Herineanu s-a aflat la conducerea Protopopiatului Dej pana la inceputul acestui an, implinindu-si aceasta misiune timp de 37 de ani cu multa daruire si mult devotament fata de Biserica si fata de credinciosi.

Preotul Teofil Herineanu a fost hirotesit sachelar, apoi iconom la data de 17 octombrie 1971, stavrofor la data de 10 iulie 1982. Parintele Herineanu a fost distins cu Crucea Patriarhala in 17 octombrie 1995.

In drumul spre vesnicie al Parintelui Teofil Herineanu, trupul sau pamantesc se afla depus in aceste zile la Biserica parohiala Dej 1, din strada Gutinului nr.7, locul in care a slujit ca preot vreme indelungata, alaturi de Parintele paroh Gavril Chirila, in imediata apropiere a noului sediu al Protopopiatului Dej, unde si-a desfasurat activitatea in ultimii ani.

Sambata 7 februarie, la ora 10:00, la Biserica “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” va fi oficiata Sfanta Liturghie, urmata la ora 12:00 de Slujba Prohodului pentru Parintele Teofil, savarsita de un sobor de preoti in frunte cu IPS Andrei, Mitropolitul Clujului.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace pe Parintele Teofil Herineanu!

.

05 Februarie 2015

Vizualizari: 1001

Voteaza:

Parintele Teofil Herineanu, fostul protopop al Dejului, a trecut la cele vesnice 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE