Parohia si manastirea, leagan duhovnicesc pentru omul cautator de Dumnezeu

Un nou proiect catehetic a fost finalizat în Protopopiatul Bacău. Intitulat ”Parohia și mănăstirea leagăn duhovnicesc pentru omul căutător de Dumnezeu”, acesta a fost derulat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, de parohia “Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău, în colaborare cu Şcoala Gimnazială “Mihai Drăgan” Bacău şi Fundaţia ,,Episcop Melchisedec” filiala Roman. Cu acest prilej, copiii din parohia băcăuană au desfăşurat activităţi de pictură, colaje, oferind totodată spectacole de poezie şi cântece religioase pe care le-au prezentat înaintea credincioşilor pentru a colecta banii necesari în vederea organizării unui pelerinaj, pentru douăzeci de batrâni de la Centrul de socializare ,,Sfinţii Íoachim şi Ana”, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Reușita acestui proiect a fost încununată miercuri, 18 martie, de pelerinajul organizat la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, la care persoanele vârstnice au participat pentru prima oară în viață. Însoțiți de preotul paroh Aurel Cârlan, pelerinii au fost primiți la Catedrala ”Sf. Cuv. Parascheva” de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care le-a adresat un cuvânt de învățătură, discutând cu fiecare în parte, încurajându-i să fie misionari ai Bisericii în spațiul laic. Apoi, grupul de pelerini s-a închinat la sfintele moaşte, la veşmântul Sfântului Ioan Gură de Aur, la mormântul vrednicului episcop cărturar al Romanului, Melchisedec Ştefănescu, luând cunoștință și de activităţile social-filantropice şi culturale derulate de Fundaţia ,,Episcop Melchisedec ” - filiala Roman. La întoarcere, aceștia s-au deplasat la mănăstirea Ciolpani, unde, de asemenea, s-au rugat la moaștele Sfântului Emilian de la Durostorum.

Sursa: epr.ro
 

.

19 Martie 2015

Vizualizari: 120

Voteaza:

Parohia si manastirea, leagan duhovnicesc pentru omul cautator de Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE