Participarea Bisericii Ortodoxe Romane la funeraliile regale ale Reginei Ana a Romaniei

La solicitarea Casei Regale și conform cu protocolul stabilit de aceasta, la ceremonialul regal al funeraliilor Reginei Ana vor participa și clerici ortodocși (ierarhi, preoți și diaconi). Regina Ana, botezată inițial în Biserica Romano-Catolică, s-a cununat cu Regele Mihai într-o biserică ortodoxă din Atena în anul 1948, a botezat și a crescut cele cinci fiice ale sale în credința ortodoxă și a participat la viața liturgică a Bisericii Ortodoxe.

Conform protocolului stabilit de Casa Regală, vor exista șase momente solemne de rugăciune. Trei dintre acestea vor fi săvârșite de Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, anume la Castelul Peleș (9 august, ora 17:55), în Sala Tronului a Palatului Regal din Bucureşti (13 august, ora 10:00) și slujba de înmormântare din incinta Necropolei Regale a noii Catedrale Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș (13 august, ora 15:00).

Pentru evitarea ceremoniilor interconfesionale confuze și a amestecării tradițiilor liturgice diferite, în acord cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (4726/8-9 iulie 2008) privind prezența clericilor ortodocși la rugăciunea altor confesiuni creștine, s-a hotărât ca fiecare moment solemn de rugăciune să fie săvârșit în mod exclusiv într-o singură tradiție confesională liturgică.

Prin urmare, la momentele de slujbă ortodoxă clericii catolici asistă fără nici un veșmânt liturgic și nu intervin pe durata acesteia. Același principiu este valabil și pentru clericii ortodocși care asistă, dar nu vor purta veşmânt liturgic şi nu vor participa activ la momentele de rugăciune catolice.

Clopotele bisericilor ortodoxe din Sinaia vor vesti timp de trei minute momentul sosirii cortegiului funerar la Castelul Peleș (9 august, ora 17:30), iar clopotele bisericilor ortodoxe din Bucureşti vor vesti plecarea cortegiului funerar din Piața Palatului spre Necropola Regală (13 august, ora 11:33). De asemenea, clopotele bisericilor ortodoxe din Curtea de Argeş vor vesti momentul începerii slujbei ortodoxe de înmormântare la Necropola Regală din Curtea de Argeș (13 august, ora 15:00).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

05 August 2016

Vizualizari: 75

Voteaza:

Participarea Bisericii Ortodoxe Romane la funeraliile regale ale Reginei Ana a Romaniei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE