Patriarhul Daniel despre utilizarea retelelor de socializare si a internetului

În fiecare an, în data de 17 mai, este aniversată Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale. Scopul acestei zile mondiale este de a sublinia importanța utilizării internetului și a celorlalte tehnologii de informare și comunicare în domeniile economic și social. În acest context, redăm mai jos un cuvânt al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, privind importanța utilizării cu discernământ a internetului și a rețelelor de socializare.

În aceste zile luminate de sărbătoarea Învierii Domnului, troparul de biruință „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând” binevesteşte lumii întregi, în toate limbile pământului şi prin toate mijloacele de comunicare, bucuria vieţii veșnice, dăruită oamenilor. Chiar dacă multe s-au schimbat în lume în ultimii două mii de ani, fidelitatea mărturisitoare a Bisericii întru lumina lui Hristos cel răstignit şi înviat ne păstrează mereu aproape de Izvorul Vieţii. Pentru că „Hristos, ieri şi azi şi în veci este același” (Evrei 13, 8).

Globalizarea economică, mobilitatea populației şi dezvoltarea rapidă a mijloacelor de comunicare au provocat, mai ales în ultimele decenii, mutaţii majore în viaţa oamenilor, cu consecințe asupra contextului social în care Biserica își desfăşoară misiunea ei mântuitoare. Accelerarea ritmului de viaţă al persoanelor, relativizarea timpului şi a spaţiului în raporturile dintre comunităţile statale, culturale şi religioase influențează direct mentalitățile tradiționale şi comportamentele sociale. De aceea, mondializarea comunicării prin extinderea globală a mass-media şi a rețelelor digitale reprezintă o temă comună de cercetare, reflecție şi acțiune pentru toate Bisericile Ortodoxe locale.

Cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu 16, 15) se extinde astăzi şi asupra universului cultural şi informațional. Consecventă zelului misionar al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi, Biserica noastră are datoria de a înţelege modul de funcționare al societății informaționale din zilele noastre, pentru a folosi cu discernământ mijloacele de comunicare spre a comunica valorile Ortodoxiei şi de a intra în rețelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi, utilizator de noi tehnologii comunicaționale în Areopagul modernității.

Utilizarea media digitală în lucrarea pastoral-misionară presupune responsabilitate eclezială şi înţelepciune pastorală, deoarece, deşi o tehnologie nouă oferă oamenilor noi posibilități de dezvoltare, totuşi ea poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor spirituale, culturale şi sociale tradiționale ale persoanelor şi popoarelor. În acest sens, rețelele de socializare pot contribui la o mai bună cunoaștere reciprocă a diferitelor tradiţii şi la consolidarea comunităţilor de credinţă, dar multitudinea de idei şi opinii exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine.

(Fragment din Mesajul Patriarhului României la Prima Conferinţă internaţională despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă, Atena, 7 – 9 mai 2015)

Robert Nicolae
Sursa: basilica.ro

18 Mai 2016

Vizualizari: 631

Voteaza:

Patriarhul Daniel despre utilizarea retelelor de socializare si a internetului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE