Patriarhul Ecumenic, Arhiepiscopul Atenei si papa Francisc se vor intalni in insula Lesbos

Într-un comunicat emis marţi, 5 aprilie 2016, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a anunţat intenţia papei Francisc de a vizita Grecia, pentru a contribui la sensibilizarea comunităţii internaţionale faţă de problema refugiaţilor.

Pentru această vizită, Sfântul Sinod a propus insula Lesbos, una dintre insulele Greciei care a experimentat intens şi continuă să experimenteze tragica problemă a refugiaţilor.

Astfel, a fost adresată o invitaţie papei Francisc, dar şi Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului.

Personalitatea şi autoritatea Patriarhului Ecumenic, împreună cu importanţa prezenţei papei Francisc, transmit până la marginile lumii un semnal puternic de alarmă către comunitatea internaţională în vederea atenuării problemei refugiaţilor şi, în acelaşi timp, pentru a lua măsurile necesare de protejare a creştinilor sever afectaţi din regiunea extinsă a Orientului Mijlociu şi a altor semeni de-ai noştri încercaţi.

Prezenţa Patriarhului Ecumenic în insula Lesbos cu prilejul vizitei papei Francisc a fost confirmat printr-un comunicat emis tot marţi de Secretariatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Constantinopolului, în care se afirmă că această măsură şi iniţiativă a liderilor religioşi va încuraja şi întări miile de refugiaţi încercaţi şi va inspira implementarea de acţiuni corespunzătoare în vederea protejării comunităţilor creştine aflate în dificultate şi a abordării corecte a situaţiei critice a refugiaţilor.

Conform presei greceşti, papa Francisc se va întâlni în perioada 14-15 aprilie cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, dar şi cu preşedintele Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, şi premierul grec Alexis Tsipras.

Aurelian Iftimiu
Sursa: basilica.ro

07 Aprilie 2016

Vizualizari: 61

Voteaza:

Patriarhul Ecumenic, Arhiepiscopul Atenei si papa Francisc se vor intalni in insula Lesbos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE