Pelerinajul de Florii in Eparhia Iasilor

Protopopiatele din Arhiepiscopia Iaşilor vor organiza mâine, 4 aprilie 2015, pelerinaje dedicate sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

La Iaşi, procesiunea va începe la ora 17:00 la Biserica Bărboi şi va fi precedată de slujba Vecerniei, oficiată de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Tot mâine, preoţii şi credincioşii din Paşcani vor pleca în jurul orei 11:00 de la Biserica „Înălţarea Domnului“ spre centrul oraşului, unde va avea loc o slujbă specială. La Hârlău, pelerinajul de Florii va începe la ora 13:00 în Parohia Pârcovaci şi se va încheia la Biserica „Sfântul Gheorghe“. În Protopopiatul Hârlău vor mai fi organizate două pelerinaje la Belceşti şi la Flâmânzi. În municipiul Botoşani, credincioşii vor porni în pelerinaj la ora 14:00 de la Biserica „Duminica Mare“ spre Biserica „Sfântul Spiridon“. La Dorohoi, procesiunea de Florii va porni la ora 13:00 de la Biserica „Învierea Domnului“ şi se va încheia la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“. La Darabani, pelerinajul de Florii va începe mâine la ora 16:00 la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, iar la Săveni, credincioşii vor merge în procesiune de la ora 12:30 pe traseul: Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ - Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“. La Piatra Neamţ, pelerinajul de Florii se va derula mâine, de la ora 13:30, şi va începe la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Mărăţei 1. La Târgu Neamţ preoţii şi credincioşii se vor întâlni la ora 12:00 la Biserica „Sfântul Ilie“, de unde se va merge în procesiune spre Biserica „Adormirea Maicii Domnului“. În Protopopiatul Roznov, pelerinajul de Florii se va derula începând cu ora 15:00 de la Biserica „Sfântul Nicolae“ spre troiţele din oraş. În Protopopiatul Ceahlău, Pelerinajul de Florii se va desfăşura începând cu ora 16:00, pe traseul Parohia Dreptu - Parohia Popeşti.

Constantin Ciofu
Sursa: doxologia.ro

.

03 Aprilie 2015

Vizualizari: 175

Voteaza:

Pelerinajul de Florii in Eparhia Iasilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE