Pomenirea Mucenicului Emilian de la Durostor, un Sfant straroman

La 18 iulie, biserica il praznuieste pe Sfantul martir Emilian, care a patimit in timpul persecutiei dezlantuite de imparatul Iulian Apostatul (361-363).

Acesta era fiul unui prefect, pe nume Sabbatianus, dar Emilian a imbratisat cariera militara, astfel ca devenise ostean in armata romana. In aceea vreme a venit la Durostor vicarul Capitolinus, un om cu mintea intunecata de rautate si invidie si un aprig persecutor, care se lauda ca toata cetatea aduce ofrande zeilor pagani, fiind ravnitoare "credintei stramosesti”. De aceea, a poruncit sa se faca un mare ospat, la care sa fie chemate toate capeteniile sale. In timpul petrecerii, Emilian, umplandu-se de ravna pentru Dumnezeul cel adevarat, a luat un ciocan si a intrat in capistea idoleasca din acel oras, unde a sfaramat toti idolii care se gaseau acolo, a rasturnat altarele, a doborat sfesnicele si a varsat toate vasele si jertfele cele idolesti, dupa care a plecat de acolo, nefiind aflat de nimeni.

Auzind despre cele intamplate cu capistea idoleasca, Capitolinus s-a umplut de manie si a poruncit sa fie adus faptasul imediat, oricine ar fi el. Iesind ostasii, acestia au vazut pe un oarecare taran ce trecea pe acolo de la camp, pe care ostasii l-au arestat, l-au batut si l-au dus la Capitolinus. Vazand aceasta, Emilian a cugetat in sinea sa si a iesit inaintea ostasilor, spunandu-le ca sa-l ia pe el in locul acelui om nevinovat, caci el era faptasul cautat de ei.

Astfel, Sfantul Emilian va ajunge in fata lui Capitolinus, unde va marturisi care este adevaratul Dumnezeu, iar ca idolii din acea capiste erau niste pietre fara suflet, mute si surde, care nu erau bune de nimic. Auzind acestea, vicarul a poruncit ca Sfantul sa fie dezbracat de hainele sale, dupa care a poruncit sa fie aspru batut cu vine. Neincetand a-l marturisi pe Hristos, Sfantul a rabdat cu barbatie toate acele chinuri. Vazand Capitolinus ca Sfantul este de neinduplecat, a poruncit ca Sfantul sa fie luat si dus in afara cetatii, unde sa fie aruncat in cuptor. Inainte insa de a fi aruncat in foc, Sfantul a cerut sa fie lasat sa faca putina rugaciune, dupa care, aruncat fiind in foc, a iesit de acolo nevatamat, dupa care s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci, si si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la data de 18 iulie 362, asa cum arata actul sau martiric, pastrat pana in zilele noastre, data care a ramas si in Minee ca zi de praznuire a Sfantului Mucenic al lui Hristos. 

Femeia lui Capitolinus, care in taina era si ea crestina, i-a cerut acestuia sa o lase sa ia corpul Sfantului mucenic, care era neatins de foc, pentru a-l putea ingropa dupa cuviinta. Astfel, dupa ce crestinii au uns cu evlavie trupul Sfantului, l-au dus la locul numit Gedina (Gizdina), ca la trei stadii de cetatea Durostor, unde l-au si ingropat.

Sursa: reintregirea.ro

Pe aceeaşi temă

18 Iulie 2013

Vizualizari: 695

Voteaza:

Pomenirea Mucenicului Emilian de la Durostor, un Sfant straroman 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE