Pozitia ierarhilor din Mitropolia Clujului privitoare la reechilibrarea teritoriala a celor doua Mitropolii ardelene

Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului intrunit in sedinta de lucru, marti, 7 februarie 2012, la resedinta mitropolitana din Cluj-Napoca a luat in discutie intentiile eparhiilor Alba Iuliei si Oradiei de a trece in jurisdictia Mitropoliei cu sediul la Sibiu.

In acest context, ierarhii Mitropoliei Clujului considera indreptatita orice discutie privitoare la reechilibrarea teritoriala a celor doua Mitropolii ardelene, care insa trebuie sa porneasca de la principiul enuntat de Sfantul Sinod, in noiembrie 2005, ca aceste doua structuri canonice sunt complementare si nu concurente. O viitoare reorganizare a celor doua Mitropolii trebuie sa respecte principiul proximitatii, al omogenitatii teritoriale si al echilibrului demografic al eparhiilor.

Un astfel de demers, asupra caruia numai Sfantul Sinod, potrivit prevederilor art. 114, lit.

k din Statut, are autoritatea de a se pronunta, nu trebuie sa ilustreze doar sensibilitatile istoriei, ci, in primul rand, necesitatile prezentului.

Avand in vedere complexitatea confesionala, istorica si culturala a Transilvaniei, initiativa organizatorica trebuie sa urmeze doar principiile pastorale si de misiune ale Bisericii. Potrivit traditiei canonice a Ortodoxiei, structurile mitropolitane au un caracter de coordonare si indrumare a pastoratiei si misiunii intr-o regiune, motiv pentru care resedinta mitropolitana trebuie sa se afle la propriu in mijlocul teritoriului de jurisdictie, comunicand nemijlocit cu eparhiile sufragane. Oricare alta constructie mitropolitana, contrara acestui principiu al proximitatii, nu ar fi de folos misiunii Bisericii si credinciosilor ei.

Astfel, optiunea Arhiepiscopiei Alba Iuliei de a trece sub jurisdictia Mitropoliei Ardealului ar crea posibilitatea consolidarii unei structuri mitropolitane omogene geografic pentru Transilvania de sud, cu peste 2.000.000 de credinciosi, care ar fi complementara si in echilibru cu cea a Mitropoliei Clujului, Crisanei si Maramuresului, cu peste 1.800.000 de credinciosi.

In acest sens, Sinodul Mitropolitan considera propunerea Episcopiei Oradiei de a iesi din jurisdictia canonica a Mitropoliei Clujului nejustificata, nici sub aspect demografic, dar nici sub aspect geografic, ea nefiind limitrofa Mitropoliei Ardealului. Pusa in practica, o asemenea initiativa ar dezechilibra inutil raportul dintre cele doua structuri mitropolitane din Transilvania si, mai grav, ar anula principiul complementaritatii, al teritorialitatii si al proximitatii, enuntat deja de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si ar duce la crearea unui climat de nesiguranta si relativizare institutionala.

Biroul de presa al Mitropoliei Clujului
Pr. Bogdan Ivanov

 

.

07 Februarie 2012

Vizualizari: 395

Voteaza:

Pozitia ierarhilor din Mitropolia Clujului privitoare la reechilibrarea teritoriala a celor doua Mitropolii ardelene 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE