Praznicul 'Izvorul Tamaduirii' sarbatorit la biserica 'Buna Vestire' din Braila

Vineri, 25 aprilie 2014, mii de credinciosi braileni, dar si din tara si strainatate, au participat la sarbatoarea Izvorului Tamaduirii in biserica cu hramul „Buna Vestire“ din municipiul Braila.

Cu acest prilej, pelerinii s-au impartasit din apa sfintita izvorata din izvorul aflat sub Sfantul Altar, care se deschide o data pe an, la acest mare praznic inchinat Maicii Domnului din Saptamana Luminata.

Randuiala de binecuvantare a apelor izvorului de sub altarul bisericii a fost savarsita, ca in fiecare an, de catre Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, dupa care credinciosii prezenti au fost stropiti cu agheasma si au primit arhiereasca binecuvantare.

Programul liturgic al zilei a continuat prin oficierea de catre Chiriarhului locului a slujbei Sfintei Liturghii la altarul principal al bisericii si prin cuvantul de invatatura adresat clerului si credinciosilor participanti la acest important eveniment al urbei brailene.

Pentru pelerinii sositi din toata tara si de peste hotare pentru a lua apa sfintita, Arhiepiscopia Dunarii de Jos a organizat, prin Protoieria Braila, toate cele necesare in vederea adapostirii pe timpul noptii sau in caz de vreme nefavorabila, precum si pentru servirea unei mese calde. Parohia „Buna Vestire“ a pregatit alimente traditionale cu specific pascal, oua rosii, cozonaci, sarmalute, vin si ceai cald pentru pelerinii veniti din alte localitati.

Programul misionar si social filantropic dedicat acestei zile a continuat cu vizitarea bolnavilor de la Spitalul Judetean de Urgenta Braila, care au fost binecuvantati si stropiti cu agheasma, oferindu-li-se si iconite cu Invierea Domnului.

Vizitarea bolnavilor este o activitate de acum indatinata pentru acest moment de inaltare duhovniceasca, initiata de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop dr. Casian, fiind o expresie vie a dragostei si pretuirii pe care Biserica o manifesta, prin slujitorii sai, pentru cei aflati in suferinta.

Intr-un cucernic murmur de ruga, comunitatea credinciosilor din urbea Brailei au primit binecuvantarea lui Dumnezeu la acest moment inaltator in care redescoperim valoarea spirituala a pelerinajului care a adaugat anul acesta inca o pagina de istorie duhovniceasca pe care o construim astazi, ca si contemporani, in incercarea de a adauga obolul nostru la stradaniile marilor nostri inaintasi.

La 1863, in timpul lucrarilor de punere a temeliei bisericii, unul dintre ctitori a avut un vis, ce a avut ca rezultat descoperirea unui izvor natural, cu proprietati vindecatoare de ziua Izvorului Tamaduirii. A fost considerat ca semn divin, izvorul inchizandu-se intr-o fantana, iar deasupra construindu-se Sfantul Altar. Izvorul se gaseste la o adancime de 15 metri si este vindecator doar de ziua Izvorului Tamaduirii, cand agheasma tasneste si suprafata apei fantanii ajunge la doi metri. Numai in aceasta zi preotii deschid fintana si multi bolnavi vin din toata tara sa primeasca agheasma avand nadejdea si credinta ca se vor vindeca.

Preot Mircea Ionut Bancila
Sursa: edj.ro

.
Pe aceeaşi temă

25 Aprilie 2014

Vizualizari: 717

Voteaza:

Praznicul 'Izvorul Tamaduirii' sarbatorit la biserica 'Buna Vestire' din Braila 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE