Praznuirea Cuviosului staret Paisie de la Neamt, la Biserica Rusa

 

Praznuirea Cuviosului staret Paisie de la Neamt (Velicicovschi) a inceput inca din seara zilei de ieri, la Biserica Sfantul Nicolae - Biserica Rusa din centrul Capitalei, prin savarsirea slujbei de Priveghere, vecernie cu litie. Frumoasele cantari ale stranei si nenumaratele rugaciuni ce s-au rostit de catre preoti si credinciosi, au intarit evlavia pe care studentii si alti credinciosi care frecventeaza acest sfant locas o au pentru cel care a fost vrednic luptator al Bisericii strabune. Cuviosul staret Paisie de la Neamt a fost initiatorul curentului de reinnoire si revigorare a vietii monahale si culturale, curent care a primit numele de "paisianism", ajungand sa fie cunoscut atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca, dar si in spatiul din Rusia, unde pana astazi, intr-un numar insemnat de manastiri, monahii vietuiesc dupa modelul sau de traire duhovniceasca.

 

La finalul slujbei de priveghere, Parintele duhovnic Vasile Gavrila s-a adresat celor prezenti:

"Incepem Postul Craciunului cu o bucurie, cu nadejde si cu binecuvantare de la Dumnezeu prin sfintii sai, pentru ca saptamana aceasta este ca o saptamana luminata de mari traitori, de mari sfinti ai Bisericii noastre. Ma bucur si Ii dau slava lui Dumnezeu ca ne-a adunat in seara aceasta in biserica, si mai ales pe dvs. care ati venit direct de la locul de munca, ca sa-l praznuim pe Sfantul Paisie, care nu poate fi praznuit altfel decat in priveghere . Sfintii Grigorie Palama si Sfantul Paisie de la Neamt - referindu-ne doar la sfintii pe care-i praznuim in zilele acestea - au facut o sinteza a teologiei patristice si ne-au impartasit-o noua, ca si noi, pe calea lor, prin invatatura lor si prin trairea, prin viata pe care ei ne-au propus-o si ne-o propun, iata, prin slujbele pe care noi le savarsim in sfanta si dumnezeiasca biserica, urmandu-le exemplul sa ajungem si noi la indumnezeire, pentru ca aceasta este mantuirea, aceasta este desavarsirea noastra."

 

Asculta Cuvantul de invatatura despre Sfantul Paisie la Biserica Rusa, rostit de catre parintele Vasile Gavrila

 

.

14 Noiembrie 2007

Vizualizari: 2040

Voteaza:

Praznuirea Cuviosului staret Paisie de la Neamt, la Biserica Rusa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE