Preacinstitele moaste al Sfantului Antonie au binecuvantat cetatea Severinului

Cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane,  racla cu moastele Sf. Cuvios Antonie de la Schitul Iezer-Valcea a poposit in seara zilei de miercuri, 8 mai 2013, in Cetatea Severinului. Zeci de preoti si diaconi mehedinteni in frunte cu Prea Sfintitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, si sute de oameni au venit sa intampine delegatia care a insotit sfintele moaste. Racla cu sfintele moaste a fost adusa de la Schitul Iezer din jud. Valcea de catre Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului.

Dupa slujba de Te-Deum oficiata in pridvorul Catedralei Episcopale, racla a fost asezata pe un baldachin special amenajat, unde rand pe rand, preotii si credinciosii s-au inchinat cu evlavie si au sarutat racla cu sfintele moaste ale Cuviosului Antonie. A fost savarsita slujba Vecerniei si Acatistul Cuviosului Antonie.

Cu acest prilej, la Centrul Eparhial al Episcopiei Severinului si Strehaiei au fost realizate icoane reprezentandu-l pe Sf. Antonie, dar si un CD audio cu viata si Acatistul Cuviosului. Lectura cd-ului este realizata de catre Pr. Arhid. Drd. Adrian Cristian Mazilita, consilier administrativ in cadrul Centrului Eparhial si dirijor al corului Kinonia, al Episcopiei Severinului si Strehaiei. In aceasta seara la Drobeta Turnu Severin s-au aflat si Preasfintitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor si Preasfintitul Macarie, Episcopul ortodox al romanilor din Europa de Nord.

Raspunsurile la strana au fost date de catre corul "Kinonia” al Episcopiei Severinului si Strehaiei.

Credinciosii se pot inchina sfintelor moaste pana in dupa-amiaza zilei de 9 mai.

Joi, 9 mai, de la orele 9.30, pe esplanada din fata Catedralei Episcopale, va fi savarsita Sfanta Liturghie arhiereasca de catre IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, ce va avea alaturi un sobor de arhierei, preoti si diaconi. Evenimentul este prilejuit de hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin "Invierea Domnului” si "Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

Pe aceeaşi temă

09 Mai 2013

Vizualizari: 710

Voteaza:

Preacinstitele moaste al Sfantului Antonie au binecuvantat cetatea Severinului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE