Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul a savarsit Sfanta Liturghie la Manastirea Surpatele

Manastirea Surpatele, din comuna Francesti, judetul Valcea, ctitoria boierilor Buzesti si a doamnei Marica Brancoveanu a primit ieri, 6 aprilie 2014, in Duminica a V-a din Postul Mare,vizita Preasfintitului Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului. Cu acest prilej, distinsul Ierarh a oficiat Sfanta Liturghie impreuna cu un sobor de preoti si diaconi.

In cuvantul de invatatura rostit dupa Sfanta Evanghelie, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul a explicat pericopa evanghelica din aceasta zi, indemnandu-i pe credinciosi sa inmulteasca rugaciunea catre Dumnezeu in aceasta perioada de post pentru curatirea pacatelor si dobandirea vietii vesnice. Preasfintia Sa a prezentat apoi viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, sarbatorita astazi, aratand ostenelile si nevointa sa in pustietate pentru iertarea pacatelor si mantuirea sufletului.

Raspunsurile la Sfanta Liturghie au fost date de catre un grup de maici din obstea acestei sfinte manastirii.

La finalul slujbei Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul a binecuvantat soborul de maici si pe credinciosii prezenti, multumind lui Dumnezeu pentru aceasta deosebita si sfanta zi. Apoi, Preasfinția Sa a daruit maicii starețe Stavrofora Eftimia Constantin Medalia Jubiliara „Matei Basarab – 360 de ani de la trecerea sa la cele vesnice (1654-2014)” emisa de Banca Naționala Romana și cele doua volume noi aparute la Editura „Sfantul Antim Ivireanul” a Arhiepiscopiei Ramnicului: „Viata Sfantului Martir Constantin-Voda Brancoveanu si a celor impreuna patimitori cu dansul”, a Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, și „Intre bucuria vietii si darul nemuririi – Sfintii Martiri Brancoveni” semnat de Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului. Totodata, Parintele Ierarh a amintit celor prezenți și i-a invitat sa participe la Procesiunea de Florii „Calatoria si comuniunea cu Mantuitorul Hristos, lucrare sfintitoare in mijlocul poporului”, organizata de Arhiepiscopia Ramnicului sambata, 12 aprilie.

La slujba de astazi de la Manastirea Surpatele au luat parte numerosi credinciosi din eparhie.

Manastirea Surpatele cu hramul „Sfanta Treime”, se afla situata in comuna Francesti, satul Surpatele, judetul Valcea, la 12 km de gara Babeni si la 3 km de Manastirea Dintr-un Lemn.

Biserica a fost inaltata de logofatul Tudor Dragoescu si fratele sau Stanciu, feciorii lui Popa Frincu, la inceputul secolului al XVI-lea, refacuta de boierii Buzesti si reparata in secolul al XVII-lea. Intre anii 1703-1706, biserica a fost reconstruita din zid de doamna Marica Brancoveanu, fiind si pictata. Mai tarziu, in 1815 a fost reparata si repictata de zugravul Gheorghe Gherontie din Hurezi.

Biserica este dotata cu o catapeteasma frumos sculptata, ca si usile in stil brancovenesc. Pe pereti se gasesc pictate chipurile voievozilor care au ctitorit sfantul lacas si un tablou mai rar intalnit in iconografia bisericeasca, privind „impartirea hainelor lui Iisus", executat de unul din cei doi zugravi, Andrei si Iosif ieromonahul, care au pictat aceasta biserica.

Intre anii 1986-2005, prin eforturile Eparhiei Ramnicului, au fost executate lucrari de consolidare a bisericii si restaurarea picturii – de catre un colectiv coordonat de Silviu Petrescu. In prezent, s-a pus piatra de temelie a unui proiect indraznet de refacere a ansamblului monahal de la Surpatele, in stilul brancovenesc, care a consacrat edificiul doamnei Marica Brincoveanu, lucrarile urmand a fi executate si definitivate in perioada urmatoare.

In Biserica Sfintei Manastiri se afla o Icoana a Maicii Domnului - facatoare de minuni, ce a fost adusa si adapostita in manastire in anul 1950. Obstea manastirii, avand evlavie la Maica Domnului si vazand multimea minunilor savarsite de aceasta icoana care tamaduia de multe boli, a hotarat instituirea unui al doilea hram al manastirii inchinat cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului - Smolenskaia, la data de praznuire 12 iulie.

Sursa: arhiram.ro

.

07 Aprilie 2014

Vizualizari: 222

Voteaza:

Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul a savarsit Sfanta Liturghie la Manastirea Surpatele 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE