Pregatiri pentru hramul Sfantului Ioan cel Milostiv, la Craiova

Pregătiri pentru hramul Sfântului Ioan cel Milostiv, la Craiova: Săptămână de rugăciune şi binecuvântare la Postelnicu Fir

Parohia Postelnicu Fir din Craiova se află la debutul unei săptămâni pline de încărcătură spirituală, marcată de rugăciune, milostenie și binecuvântare. Momentele liturgice şi ceasurile de rugăciune, în desfăşurare pentru câteva zile, sunt închinate ocrotitorilor acestei parohii, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei.

Cea dintâi sărbătoare din această săptămână la Biserica „Postelnicu - Fir” din Craiova a fost închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Astfel, luni seară, 7 noiembrie, credincioşii au participat la prima Vecernie cu Litie închinată ocrotitorilor capelei parohiei. Slujba a oficiată de un sobor de preoți, sub protia pr. paroh Grigore Vulcănescu. A doua zi, pe 8 noiembrie, soborul preoţilor slujitori a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul sfântului locaş de închinare.

Sfântul Ioan cel Milostiv, ocrotitorul parohiei
Ziua de vineri, 11 noiembrie, va marca începutul prăznuirii Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, ocrotitorul bisericii parohiale. Prin iconomie dumnezeiască, mâna cea dreaptă a sfântului se găseşte în acest locaş de mai bine de două secole. Pentru aceasta, în fiecare an sue de credincioşi vin aici la rugăciune pentru a afla mângâiere, răspuns şi împlinire rugăciunilor către dânsul. Şi de această dată, slujba de priveghere de vineri seara, va si oficiată începând cu orele 17.00. A doua zi, sâmbătă, 12 noiembrie, ceremonialul liturgic va coninua cu slujba Acatistului și Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, și de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un ales sobor de preoți și diaconi.

Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul vor fi aduse spre închinare
Anul acesta, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu și prin îngăduința Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va fi adusă de la parohie racla cu sfintele moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul, de la Mănăstirea Bistriţa, ce va fi așezată spre închinare și cinstire începând cu dimineața zilei de sâmbătă, 12 noiembrie. Programul liturgic va fi completat cu slujba de Priveghere, de sâmbătă seară, urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, de duminică, 13 noiembrie, care va fi oficiată de PS Părinte Emilian.

Biserica Postelnicu Fir, repere istorice
Biserica Postelnicu Fir din Craiova a fost ridicată în perioada 1813-1814, pe locul unei biserici mai vechi din lemn. Sfântul locaş găzduieşte încă din anul 1793, în vechea biserică de lemn, mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Pe lângă Biserica Postelnicu Fir a funcţionat încă de la înălţarea ei o şcoală particulară. Existenţa şcolii este consemnată în pomelnicul bisericii scris de Dionisie Eclesiarhul, care spune că aici s-au făcut şi „chilii pentru locuinţa preoţilor şi a dascălului spre învăţarea copiilor”. De amintit este şi faptul că Biserica Postelnicu Fir se numără printre puţinele locaşuri de cult craiovene care şi-au păstrat în întregime pisania originală, ea existând şi astăzi la locul unde a fost aşezată de ctitori.

Pr. Bogdan Trifu
Sursa: mitropoliaolteniei.ro

10 Noiembrie 2016

Vizualizari: 69

Voteaza:

Pregatiri pentru hramul Sfantului Ioan cel Milostiv, la Craiova 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE