Preotii au inceput colindul cu Icoana Nasterii Domnului

Preotii din municipiul Drobeta Turnu Severin au inceput deja traditionalul colind cu icoana Nasterii Domnului pe la casele credinciosilor ortodocsi.

Acest mod traditional de propovaduire a Cuvantului lui Dumnezeu Care Se intrupeaza pentru mantuirea omului are radacini adanci infipte in constiinta si obiceiurile populare.

Din punct de vedere liturgic aceasta traditie este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este un ritual vizibil savarsit pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, preotul se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu Se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.

Umblatul cu icoana inaintea Craciunului

Umblatul cu icoana pentru a vesti Nasterea Domnuluieste o randuiala foarte veche, urmele ei pierzandu-se in anii de inceput ai erei crestine. Astfel, aceasta traditie ne apare inca din primele secole ale crestinismului, inca de pe cand sarbatoarea Nasterii Domnului si cea a Bobotezei se sarbatoreau impreuna, in ziua de 6 ianuarie.

Sarbatoarea Epifaniei (a Aratarii Domnului), cum erau numite cele doua mari praznice, s-a sarbatorit astfel pana in anul 379, cand cele doua mari sarbatori s-au separat in doua zile diferite. Din anul 379, Craciunul a inceput a se sarbatori la data de 25 decembrie, umblatul cu icoana fiind inca de atunci ceva binecunoscut.

Umblatul cu icoana inaintea Craciunului este o frumoasa slujba misionara, avand mareata datorie de a anunta nespusa dragoste a lui Dumnezeu fata de om, anume aceea de a se intrupa "pentru noi si pentru a noastra mantuire". Se vede cum aceasta vizita a preotului pe la casele crestinilor este o datorie, ca un fel de strigat de bucurie ce nu poate fi oprit.

Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohialui. Astfel, in functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu. La sate, aceasta vestire se petrece chiar in ajunul Craciunului, ori cu vreo doua zile mai inainte. In schimb, la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii pot incepe chiar cu cateva zile bune mai devreme.

Preotul isi pune doar epitrahilul (dintre vestmintele liturgice), iar in mana poarta icoana Nasterii Mantuitorului. Impreuna cu un psalt care il insoteste, preotul canta Troparul Nasterii Domnului, dand celor de fata spre sarutare, rand pe rand, icoana Nasterii Domnului.

In comunitatea rurala traditionala, dupa momentul cantarii troparului Nasterii, preotul binecuvanta alimentele pregatite cu grija si asezate pe masa, langa icoane. Dupa ce alimentele au fost binecuvantate pot fi oferite de pomana pentru sufletele celor adormiti, astfel incat si acestia sa se bucure de de vestea cea minunata a Nasterii Domnului. Pentru sufletele celor adormiti se pregatesc colacei, bob fiert, grau fiert, prune uscate, sarmalute de post, precum si fructe, printre care mere si nuci.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

Pe aceeaşi temă

20 Decembrie 2012

Vizualizari: 937

Voteaza:

Preotii au inceput colindul cu Icoana Nasterii Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE