Prezenta arhieresca in Parohia Recas II, Timisoara

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a sfinţit miercuri, 11 noiembrie 2015 crucile care au fost aşezate pe cupola principală a bisericii parohiei Recaș II, din Protopopiatul Timișora II, informează site-ul oficial al Mitropoliei Banatului.

 

Chiriarhul a fost întâmpinat de un grup de elevi îmbrăcați în port tradițional și numeroși credincioși, alături de părintele protopop Mircea Szilagyi, dimpreună cu parohul bisericii și preoții de la parohiile învecinate. După săvârșirea slujbei Aghiasmei Mici și citirea rugăciunilor după rânduială, cele două cruci au fost sfințite și mai apoi așezate pe biserică. Toți cei prezenți au avut posibilitatea de a se închina și săruta Sfânta Cruce, Părintele Mitropolit în cuvântul adresat, evidențiind importanța cinstirii Sfintei Cruci, precum și momentul unic al așezării ei pe cupola bisericii, semn al binecuvântării divine și al încununării eforturilor conjugate ale comunității locale de a sprijinii ridicarea lăcașului de cult.

Parohia Recaș II numără 380 familii si are ca filie localitatea Stanciova, fiind înființată în anul 2007, la îndemnul vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului.

La data de 29 septembrie 2009, Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și numeroși credincioși, dar și în prezența domnului Pasca Marinel – primarul orasului de atunci, a pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului” și “Sfinții Martiri Brâncoveni”.

Sursa: basilica.ro

.

12 Noiembrie 2015

Vizualizari: 102

Voteaza:

Prezenta arhieresca in Parohia Recas II, Timisoara 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Parohia Recas II

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE