Prezenta Inaltpreasfintitului Parinte Andrei, in parohia Rebra

Credincioșii din localitatea năsăudeană Rebra, mulți dintre ei îmbrăcați în straie populare, au luat parte astăzi, 25 ianuarie 2015, în duminica a 32-a după Rusalii, la Liturghia oficiată în localitatea lor de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Alături de ierarh, la sărbătoarea de la Rebra au fost prezenți numeroși clerici din cuprinsul Arhiepiscopiei și al protopopiatului Năsăud. După Sfânta Liturghie, preoții care au slujit de-a lungul timpului în acest loc și ctitorii bisericii, trecuți la cele veșnice, au fost pomeniți în cadrul unui Parastas. La final, Înaltpreasfințitul Andrei le-a împărțit tinerilor prezenți la slujbă, cărți de rugăciuni.

Pocăința este întoarcerea de la starea nefirească la cea firească
Cu prilejul vizitei, Mitropolitul Clujului le-a vorbit credincioșilor despre pocaință și întoarcerea omului la Dumnezeu, pornind de la subiectul pericopei evanghelice, a lui Zaheu: „Din această evanghelie tragem o învățătură extraordinară și anume că din starea de apăsare, de chinuire sufletească nu ne poate scoate decât o pocăință sinceră și adevărată, așa cum a făcut Zaheu.

Dacă e să definim pocăința, ne folosim de cuvintele Sfântului Ioan Damaschin, care spune: pocăința este întoarcerea cu lacrimi și zdrobire de inimă, de la starea nefirească la starea firească și de la diavol la Dumnezeu. Aceasta este pocăința. Un om rău devine un om bun”.

Sursa: radiorenasterea.ro

.

26 Ianuarie 2015

Vizualizari: 81

Voteaza:

Prezenta Inaltpreasfintitului Parinte Andrei, in parohia Rebra 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE