Prezentarea cartii GRECIA CRESTINA - ghid de pelerinaj, de Aurelia Balan-Mihailovici

Vă invităm luni, 27 iunie 20146, ora 18.00 la prezentarea cărţii GRECIA CREŞTINĂ - ghid de pelerinaj, de Aurelia Bălan-Mihailovici.

În urma numeroaselor pelerinaje întreprinse de-a lungul vieţii, doamnă Aurelia Bălan-Mihailovici, prof. univ. dr. şi reputat lingvist, a încercat să afle cât mai multe informaţii despre lăcaşurile de cult – biserici şi mănăstiri - ale Elladei.

Lucrarea de faţă îşi propune o cunoaştere mai aprofundată a ortodoxiei acestei ţări însorite, prin prezentarea bisericilor şi a sfinţilor ocrotitori, ale căror sfinte moaşte se află la loc de cinste şi de închinare pe tot cuprinsul Greciei, dând mărturie despre evlavia poporului grec.

Departe de a putea cuprinde toată bogăţia cu care este înzestrată această ţară din punct de vedere creştin, cartea constituie un reper pentru pelerinii care doresc să se documenteze înainte de a porni la drum, dar şi pe parcursul călătoriei, cu privire la obiectivele cele mai importante care merită a fi vizitate.

Imaginile cu biserici, de o calitate tipografică deosebită, trezesc cu atât mai mult impulsul de a fi vizitate.

Explicaţiile autoarei, minuţios documentate atât la faţa locului, cât şi în urma studiilor în domeniu, aduc un plus de originalitate lucrării.

Invitaţi, alături de autoare:
pr.conf.dr. GHEORGHE HOLBEA
LUCIA RAICU, director ed.Charisma
LILIANA URSU, poeta, prozatoare şi traducătoare

Evenimentul va avea loc la sediul librăriei noastre din str. Bibescu Vodă nr.19.
 

17 Iunie 2016

Vizualizari: 612

Voteaza:

Prezentarea cartii GRECIA CRESTINA - ghid de pelerinaj, de Aurelia Balan-Mihailovici 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE