Primirea moastelor Sfantului Ierarh Nicolae la Catedrala din Alba Iulia

Joi, 20 octombrie a.c., Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia s-a îmbrăcat în haine de aleasă sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, dimpreună cu preoţii şi credincioşii din oraşul Marii Uniri, au întâmpinat la ora 17.00 delegaţia care a adus racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, de la biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Bucureşti.

Odorul de mare preţ a fost adus, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către părintele prof. dr. Emil-Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii.

După primirea cu mare cinste a raclei, Ierarhul nostru şi întregul sobor au înconjurat Catedrala arhiepiscopală, cântând troparul Sfântului Nicolae și al Sfinților Mărturisitori Ardeleni. În cuvântul de întâmpinare, Arhipăstorul nostru a subliniat importanța moaștelor în cultul Bisericii Ortodoxe și Apostolice. Prin mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae ,,care binecuvânta poporul din biserica sa din Mira Lichiei, care l-a pedepsit pe Arie care hulea dumnezeirea lui Hristos, care a semnat actele Sinodului Ecumenic de la Niceea și care a aruncat punga cu galbeni fetelor sărace”, ne învrednicim să primim har de la Împăratul cerului.

În continuare a fost săvârșită slujba Vecerniei mari cu Litia, urmată de Utrenie. Răspunsurile de la strană au fost date de către Corul Apulum al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia, dirijat de către părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean. Până duminică seara, credincioșii se vor putea închina cinstitelor moaște.

Sursa: reintregirea.ro

.
Pe aceeaşi temă

21 Octombrie 2016

Vizualizari: 573

Voteaza:

Primirea moastelor Sfantului Ierarh Nicolae la Catedrala din Alba Iulia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE