PROCESIUNE IN CENTRUL VECHI AL CAPITALEI CU ICOANA FACATOAREI DE MINUNI A SFANTULUI CUVIOS ANTONIE CEL MARE SI CU MOASTELE SFANTULUI EFREM CEL NOU

Biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal) din București îşi cinstește dumineca, 17 ianuarie 2016, pe cel de-al doilea ocrotitor, Sfântul Cuv. Antonie cel Mare.

Sfântul a devenit ocrotitorul bisericii Sfântul Anton - Curtea Veche după incendiul din 23 martie 1847 când Biserica Sfântul Anton - Pușcărie din apropierea Bisericii Domnești a ars în întregime de unde a fost salvată în chip minunat Icoana făcătoare de minuni ce se află în Biserica Domnească de la Curtea Veche.

Sărbătoarea va începe încă de vineri după amiază, 15 ianuarie 2016,de la orele 17.00,cand de la Paraclisul Resedintei patriarhale vor fi aduse moastele Santului Efrem cel Nou-cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel.

Sambata dimineata, 16 ianuarie 2016, începând cu ora 9:00, va avea loc procesiune în cadrul căreia icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare si moastele Santului Efrem cel nou vor fi purtate până la locul unde s-a aflat biserica ce a ars în incendiul din anul 1847 (fiind cunoscuta in istorie cu numele Sf. Anton-Puscarie; de aici a fost adusă icoana Sfantului Antonie la Biserica Domnească care a primit numele de Sf. Anton – Curtea Veche).

Pocesiunea va fi precedata de oficierea in Biserica Domneasca a Acatistului Sfantului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.

Acesta este al 5-lea an când se va organiza procesiunea si pentru prima data cand alaturi de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare se afla si moastele altui sfant-Cuv.Mc.Efrem cel Nou- care a urmat prin viata sa monahala modelul Santului Antonie –Parintele monahilor.
La locul unde a fos biserica Sfantul Anton –Puscarie se va oficia Acatistul Sfântului Antonie cel Mare de către un sobor de preoți și diaconi, apoi procesiunea se va încheia la Biserica Domnească de la Curtea Veche.

După încheierea procesiunii icoana si sfintele moaste vor fi aduse în curtea Bisericii Domnești unde vor fi așezate spre închinare, într-un loc special amenajat, în clădirea care adăpostește și clopotnița bisericii și vor rămâne aici până dumineca seara, 17 ianuarie 2016.

Sărbătoarea va continua cu slujba Vecerniei unită cu Litia oficiata de un sobor de preoti si diaconi- sambata de la ora 17.00.

Dumineca dimineață, 17 ianuarie 2016, în ziua de praznuire Sf. Antonie cel Mare se va oficia, începând cu ora7.30 Acatistul Santului,iar de la 08.00 Slujba Utreniei, urmată apoi de la 09:30 de Sfânta Liturghie.

***
Sfântul Antonie cel Mare este unul dintre cei mai populari asceţi ai istoriei creştinismului şi este socotit începătorul vieţii monahale. Este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 17 ianuarie. Viaţa Sfântului Antonie cel Mare este relatată pe larg de marele arhiepiscop al Alexandriei Egiptului, Sfântul Atanasie (298-373). Acesta, într-o carte rămasă clasică în ceea ce priveşte biografia monahală, intitulată „Viaţa lui Antonie“, scrisă între anii 357 şi 359, în calitatea sa de ucenic al marelui avvă egiptean, ne prezintă viaţa excepţională de 105 ani a Sfântului Antonie cel Mare.

Sfântul Antonie s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în jurul anului 251, dintr-o familie de creştini bogaţi. În secolul al treilea, Egiptul era o provincie a Imperiului Roman, reşedinţa guvernatorilor romani aflându-se la Alexandria, al doilea oraş ca mărime în imperiu, după capitala Roma. Creştinismul era înfloritor în Egipt, cu toate că păgânismul, fie el elenistic sau egiptean, era majoritar. Creştinismul pătrunsese în oraşe şi mai ales în metropola Egiptului, Alexandria.

17 ani într-o colibă şi într-un mormânt părăsit
În acest context neprielnic creştinismului se formează Sfântul Antonie cel Mare, care învaţă în familie credinţa creştină şi are în prim-plan întâlnirea cu Dumnezeu în sfânta biserică creştină din localitatea sa natală. La vârsta de 18 ani îşi pierde părinţii, iar la şase luni după trecerea acestora la Domnul, auzind în biserică cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Evanghelia după Matei, capitolul 19, versetul 21, „de voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale, şi, venind, urmează Mie“, Sfântul Antonie împarte toată averea sa săracilor şi vecinilor săi, lăsând o mică parte pentru sora lui, pe care o încredinţează unei comunităţi de fecioare, şi se retrage într-o viaţă pustnicească. După un timp de asceză, împarte săracilor şi partea din avere lăsată surorii sale, în dorinţa de a rupe orice legătură cu lumea şi a se dedica integral urmării lui Hristos prin rugăciune şi asceză. Până la vârsta de 35 de ani îşi petrece viaţa ascetică într-o colibă la marginea satului natal şi apoi într-un mormânt părăsit. La vârsta de 35 de ani se aşază într-o cetate părăsită, situată pe malul drept al Nilului, la locul numit Ispir, unde rămâne timp de 20 de ani.

În anul 306 devine părintele spiritual al mai multor monahi din vestitele oaze monahale din deşertul Egiptului de la Nitria şi Schitia. Patru ani mai târziu merge în Alexandria, unde îi întăreşte pe creştinii prigoniţi în timpul marii persecuţii a lui Maximian.

În 44 de ani, nu a plecat decât de două ori din mănăstire
În anul 312 porneşte în inima deşertului, în partea de răsărit a Egiptului, ajungând după trei zile şi trei nopţi la Muntele Kolzim, nu departe de malul Mării Roşii. Aici fondează mănăstirea care-i poartă numele până astăzi.

Din anul 312 până în anul 356 nu părăseşte acest loc decât în două rânduri, o dată pentru a-şi vizita ucenicii şi a doua oară face o călătorie la Alexandria, pentru a-l susţine pe Sfântul Atanasie cel Mare, în lupta sa cu erezia ariană. Cu acest prilej, Sfântul Antonie arată că el nu îi susţine pe arieni, aşa cum încercaseră aceştia să inducă în eroare populaţia din Alexandria şi din Egipt, ci că el apără Ortodoxia, promovată atunci de Sfântul Atanasie cel Mare.

După acest moment se întoarce la viaţa sa de asceză şi rugăciune de la Muntele Kolzim. Aici vin foarte mulţi oameni pe care îi vindecă în numele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, însă spunându-le foarte clar că nu el, Antonie, face aceste minuni, ci Mântuitorul Iisus Hristos, şi de aceea toţi trebuie să se roage Lui, şi, astfel, prin credinţa şi rugăciunea lor, vor fi izbăviţi de Domnul.

Mare văzător cu duhul
Sfântul Antonie cel Mare oferă sfaturi, prin intermediul mai multor scrisori, împăratului Constantin cel Mare şi fiilor acestuia, Constans şi Constanţiu. Deşi pe atunci nu existau mijloace rapide de comunicare, mesajul extraordinar al vieţii sale spirituale s-a răspândit atât de departe, încât din întregul Orient creştin au început să vină oameni spre el, pentru a primi sfat şi întărire spirituală. Astfel, regăsim călugări, pelerini, preoţi, episcopi şi mulţi oameni suferinzi şi nevoiaşi. Cu toată dragostea lui faţă de singurătate şi tăcere, Sfântul Antonie nu şi-a neglijat datoria pe care o are fiecare creştin de a folosi şi spre binele altora darurile revărsate de Dumnezeu în sufletul său. Experienţa vieţii ascetice a Sfântului Antonie cel Mare a devenit metoda de viaţă monahală a călugărilor din Egipt, axată pe austeritate, sacrificiu şi singurătate.
Sfântul Antonie cel Mare a fost şi un mare văzător cu duhul. Lucrul acesta îl aflăm din viaţa sa, când, de pe Muntele Kolzim, aflându-se în rugăciune, a văzut sfârşitul plin de lumină al vieţii prietenului său Amun, care îşi ducea viaţa monahală la o distanţă de 13 zile de mers faţă de locul unde se afla Sfântul Antonie.

Din scrierea Sfântului Atanasie cel Mare despre viaţa Sfântului Antonie aflăm că acesta s-a mutat la Domnul la vârsta de 105 ani, în anul 356, şi că, cunoscându-şi mai dinainte sfârşitul, a poruncit celor doi ucenici să nu spună nimănui locul în care a fost îngropat. Aceştia au păstrat taina tot restul vieţii.

A transformat Egiptul dintr-o ţară păgână într-un leagăn al monahismului
Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că, prin cuvântul său, Sfântul Antonie reuşea într-o singură zi să creştineze, dintre păgânii Alexandriei, cât reuşea Biserica alexandrină să creştineze într-un an de zile.

Prin viaţa sa excepţională, Sfântul Antonie a transformat Egiptul dintr-o ţară păgână într-o ţară creştină şi un leagăn al monahismului. Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, va vizita pe ucenicii Sfântului Antonie cel Mare din Egipt, în dorinţa sa de desăvârşire monahală, iar în urma acestei vizite va organiza monahismul, în forma pe care o avem şi astăzi.

Sfântul Antonie cel Mare şi Sfântul Mina sunt cei mai iubiţi sfinţi în Biserica Coptă şi astăzi, ceea ce arată că, şi după aproape 17 secole de la mutarea sa la cele veşnice, conaţionalii săi îl respectă ca pe un mare trăitor al urmării lui Hristos, Care este Calea, Adevărul şi Viaţa.

***
Atunci când citim sinaxarul zilnic vedem că imediat după numele martirilor care au trăit în primele secole creştine, de multe ori apar şi numele unor sfinţi martiri care au trăit după secolul al XIV-lea. Aceşti mucenici, buni şi biruitori, aşa cum îi numeşte Biserica Ortodoxă în imnele liturgice pe martiri, au suferit moarte din partea stăpânirii turceşti de după căderea Constantinopolului. Unul dintre ei, aproape necunoscut până în secolul al XX-lea, dar foarte cinstit astăzi, pentru ajutorul pe care îl oferă, prin mila lui Dumnezeu, tuturor celor care îi solicită aceasta, este Sfântul Efrem cel Nou.

În ședința de lucru din 22 mai 2014, care a avut loc la Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, cu ziua de prăznuire la 5 mai. „În Arhiepiscopia Bucureştilor, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Efrem cel Nou se găsesc la paraclisul istoric «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» din cadrul Reşedinţei patriarhale, la Mănăstirea «Radu-Vodă» şi la Mănăstirea «Doamna Chiajna» din judeţul Ilfov”, ne-a declarat părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, consilier în cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Ucis de turci în urmă cu aproape şase secole, după ce vieţuise la Mănăstirea Maicii Domnului din actuala localitate Nea Makri, Sfântul Efrem a rămas, smerit, în groapă, până în 1950. În acel an al secolului trecut, Sfântul Efrem s-a arătat aievea unei maici pline de smerenie şi duh, pe nume Macaria, spunându-i unde sunt cinstitele sale moaşte. Descoperirea aceasta minunată a fost doar începutul a ceea ce au putut realiza marea smerenie a Sfântului Efrem şi suferinţa pe care a răbdat-o în timpul vieţii.
Sfântul Mucenic Efrem cel Nou s-a născut de Ziua Crucii a anului 1384, intrând la o vârstă fragedă în mănăstire, de dragul Domnului Hristos şi al Maicii Domnului.

Mănăstirea în care a intrat ca vieţuitor era închinată Maicii Domnului. În luna septembrie 1425 turcii otomani au cotropit mănăstirea, ucigând mulţi monahi, iar pe Efrem l-au luat prizonier. După ce l-au torturat multe luni, în data de 5 mai 1426 Sfântul Efrem a murit. Moaştele Sfântului Efrem cel Nou se află acum la mănăstirea de maici Nea Makri din Attica, Grecia (Nord-Estul Atenei). Mănăstirea este închinată Maicii Domnului, având hramul Buna Vestire, dar acum este cunoscută şi ca mănăstirea Sfântului Efrem. Cinstitele moaşte sunt întregi şi emană un miros bineplăcut. Sfântul Efrem cel Nou este prăznuit atât în ziua mutării sale la Domnul, pe 5 mai, cât şi în ziua aflării cinstitelor sale moaşte, pe 3 ianuarie.

Minunile Sfântului Efrem cel Nou, După ce Sfântul Efrem s-a arătat maicii Macaria, care a rânduit dezgroparea moaştelor sale şi aşezarea lor în biserică, minunile care s-au făcut prin mijlocirea sa nu au încetat să se reverse, atât asupra celor credincioşi în puterea tămăduitoare a sfinţilor, dar şi asupra celor sceptici, pe care i-a întărit în credinţă. Trecerea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Greceşti a fost făcută în 1998, ca mai apoi şi celelalte Biserici surori să-i treacă numele în sinaxarul propriu.
Înainte de aceasta însă Sfântul Efrem a făcut nenumărate minuni şi vindecări cu toţi cei care i se adresau cu rugămintea de a primi tămăduire. Astfel, a tămăduit mulţi oameni de cancer, diabet, leucemie, paralizie, epilepsie, boli de ochi, de oase, de cap, de stomac, de articulaţii, boli ale inimii şi creierului, hemoragii, a oferit ajutor în timpul operaţiilor, salvând oamenii pe patul de moarte. Sfântul Efrem a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni pentru multa răbdare şi chinurile pe care le-a suferit, dar şi pentru smerenie şi aşteptarea până în zilele noastre, ca să-i încredinţeze pe toţi creştinii ortodocşi de puterea vindecătoare a sfinţilor care au bineplăcut lui Dumnezeu. Tocmai de aceea şi numele cu care este cunoscut este „Sfântul Efrem cel Nou Taumaturgul”. Creştinii care se roagă Sfântului Efrem cu smerenie, credinţă şi dragoste dobândesc rapid ajutor de la Dumnezeu, prin mijlocirea sa. Au fost scrise cărţi întregi cu răvaşele de mulţumire şi istorisirile tuturor vindecărilor petrecute prin mijlocirea Sfântului Efrem cel Nou.

Chiar şi studenţii care au nevoie de luminarea minţii pentru examene au primit autor de la Sfântul Efrem cel Nou. De asemenea, Sfântul Efrem i-a ajutat pe cei care erau nedreptăţiţi în judecăţile lumeşti, câştigând procesele în care erau implicaţi. Şi persoane care erau dependende de calculator au mărturisit că Sfântul Efrem le-a ajutat să scape de această dependenţă. Astfel, Sfântul Efrem ajută pe oricine, rugăciunea şi mijlocirea lui fiind grabnic ascultate de Dumnezeu, indiferent de nevoia celui care apeleză la el. Mărturie a tuturor minunilor şi ajutorului primit de credincioşi prin mijlocirea Sfântului Efrem sunt darurile oferite de cei vindecaţi mănăstirii din Nea-Makri, care pot fi văzute în timpul pelerinajelor care au început să devină din ce în ce mai dese.

***
Sfântul Antonie cel Mare, de 169 de ani ocrotitorul Bisericii Domneşti de la Curtea Veche. Din anul 1848, ziua de 17 ianuarie este una de mare bucurie duhovnicească pentru bucureştenii care iubesc Biserica Domnească de la Curtea Veche, deoarece este ziua de prăznuire a „părintelui monahilor“ - Sfântul Antonie cel Mare, cel de-al doilea ocrotitor al celei mai vechi biserici din Bucureşti.

Dacă parcurgem istoria zbuciumată de peste 550 de ani a Bucureştilor, vom afla că în anul 1847, la 23 martie, a avut loc unul dintre cele mai mari incendii din istoria sa. În acest incendiu a fost distrusă şi biserica „Sfântul Anton“ – Puşcărie, care aparţinea închisorii din imediata apropiere a Hanului lui Manuc. Odată cu dispariţia acestei biserici, hramul ei închinat Sfântului Antonie cel Mare a fost preluat de Biserica Domnească de la Curtea Veche, ca al doilea hram, după cel al Bunei Vestiri, dat de ctitor, voievodul Mircea Ciobanul, în anul ctitoririi sfântului locaş, 1559. Una dintre icoanele închinate Sfântului Antonie cel Mare salvate din incendiul care a distrus biserica „Sfântul Anton“ – Puşcărie a fost aşezată la loc de cinste lângă cea a hramului istoric al Bunei Vestiri a Bisericii Domneşti de la Curtea Veche.

În timp, evlavia credincioşilor pentru această icoană a crescut datorită rugăciunilor împlinite de Bunul Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Antonie cel Mare şi minunilor săvârşite în urma credinţei smerite a dreptmăritorilor creştini, care au venit şi s-au închinat înaintea ei cerând ajutor marelui avvă egiptean. Astfel, astăzi, după 169 de ani de ocrotire a Sfântului Antonie cel Mare, la Biserica Domnească de la Curtea Veche ziua de prăznuire de la 17 ianuarie a devenit cea mai importantă zi din an pentru acest sfânt lăcaş, iar icoana sfântului este cea mai cinstită dintre toate icoanele închinate „Părintelui monahilor“- Sfântul Antonie cel Mare - în ortodoxia românească.

Biserica Domnească de la Curtea Veche, care se află în al 457-lea an de existenţă, se găseşte, începând de sambata 16 ianuarie, în zile de sărbătoare, când îşi serbează ocrotitorul, pe Sfântul Antonie cel Mare. In anul 2009, când a participat la sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare, la această biserică, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a spus în cuvântul său de învăţătură: „Biserica Domnească de la Curtea Veche în cei 450 de ani de existenţă are 450 de ani de rugăciune, de sfinţire a vieţii credincioşilor prin sfintele rugăciuni, prin sfintele taine, şi 450 de ani de mărturisire a hărniciei şi dărniciei credincioşilor noştri, pentru că această biserică, de-a lungul timpului, a trecut prin multe încercări, prin restaurări şi înnoiri“.
Anul acesta, când îl sărbătorim ca ocrotitor pentru a 168-a oară la Curtea Veche pe Sfântul Antonie cel Mare trebuie să o facem aşa cum se cuvine, prin rugăciune şi mulţumire pentru binefacerile revărsate de bunul Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Antonie asupra tuturor celor ce i-au cerut ajutorul şi să spunem: „Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!“.

***

457 de ani de istorie bisericească la Curtea Veche. Pe 20 septembrie 2009, când Bucureştiul a împlinit 550 de ani, între întrebările care s-au pus legat de ce mai avem din istoria Capitalei noastre ar fi trebuit să fie şi aceea legată de cea mai veche clădire din Cetatea lui Bucur. La această întrebare răspunsul este simplu, şi anume: biserica de la Curtea Veche cu hramurile „Buna Vestire“ şi „Sfântul Antonie cel Mare“, care anul acesta împlineşte 457 de istorie. Iată cum identitatea istorică a Bucureştilor este dată de Biserică, arătând că oraşul, care a devenit după Unirea de la 1859 capitala României, este, prin tradiţie, o cetate a Ortodoxiei noastre. De aceea, putem afirma pe bună dreptate că în Bucureşti avem şi astăzi un altar unde de 457 de ani se săvârşeşte Sfânta Liturghie, ca o binecuvântare neîntreruptă a lui Dumnezeu pentru Capitala noastră.

Dacă ar fi să facem un excurs în istoria bisericii de la Curtea Veche, vom constata că acest sfânt lăcaş a fost zidit de Mircea Ciobanul, în a doua sa domnie (februarie 1558-septembrie 1559), acesta fiind înmormântat aici imediat după decesul său din 21 septembrie 1559, după cum aflăm din Istoria Românilor, vol. II, scrisă de Constantin C. Giurăscu. De la acelaşi istoric mai aflăm că pictura bisericii s-a făcut în timpul domniei fiului lui Mircea Ciobanul, Petru Vodă cel Tânăr (1559-1568; a domnit de la 12 ani până la 21 de ani), sub oblăduirea mamei sale, Doamna Chiajna, fiica lui Petru Rareş, care a înfrumuseţat Biserica Domnească, ctitorită alături de soţul său, Mircea Ciobanul, între 1558 şi 1559, luna septembrie.

Din cele prezentate mai sus constatăm că la 21 septembrie 1559, ziua morţii domnitorului Mircea Ciobanul, Biserica Domnească de la Curtea Veche era ridicată, aşteptând înfrumuseţarea ei cu pictură, ceea ce ne îndreptăţeşte să concluzionăm că luna septembrie a anului 1559 găseşte biserica cu hramul „Buna Vestire“ de la Curtea Veche terminată şi pregătită pentru pictură.

Argument pentru a zidi şi astăzi durabil peste veacuri
În pisania pusă la 1715 de domnitorul Ştefan Cantacuzino la biserica de la Curtea Veche, după transformările pe care le face la acest sfânt lăcaş, în locul vechii pisanii din secolul al XVI-lea, se spune că „din temelia ei (Biseri-ca) iaste zidită de bătrânul Mircea Vodă (Mircea Ciobanul) şi în urmă de fiu-său Pătraşcu Vodă (Petru cel Tânăr) cu fraţii săi Radu şi Mircea cel Tânăr o au înfrumuseţat şi o au zugrăvit“. Un alt ctitor important al bisericii de la Curtea Veche a fost şi domnitorul Constantin Mavrocordat, care dintr-un document datând din 20 octombrie 1758 rezultă că a mărit sfântul lăcaş şi i-a adăugat două paraclise, unul pe latura de nord şi altul pe latura de sud.
După incendiul din 23 martie 1847 arde Biserica „Sfântul Anton“ din apropierea bisericii de la Curtea Veche, aceasta nemaifiind refăcută, hramul ei a devenit al doilea hram al Bisericii Domneşt,i care a rămas până astăzi cu numele Biserica „Sf. Anton“ - Curtea Veche. În anul 1849, arhimandritul Visarion realizează ample lucrări de reparaţii la biserica de la Curtea Veche, după un proiect întocmit de arhitectul austriac I. Schlatter, schimbând aspectul exterior al monumentului într-unul neogotic. Biserica este repictată cu această ocazie de pictorul Constantin Lecca (1807-1887), cunoscut pentru participarea sa la Revoluţia de la 1848 şi mai ales pentru faptul că a introdus în bisericile din Bucureşti pictura în stilul occidental. Imaginea de astăzi a bisericii o datorăm restaurării din perioada 1928-1935, făcută de Direcţia Monumentelor Istorice prin arhitectul Horia Teodoru, care a redat monumentului întru totul înfăţişarea originală, rămasă şi până în prezent. Toate aceste rânduri ne arată că cea mai veche clădire din Bucureşti, Biserica Domnească de la Curtea Veche, a cunoscut diferite transformări în funcţie de epocile care au trecut peste Capitala noastră, arătându-ne astăzi, după 457 de ani, ce înseamnă să ai în centrul Bucureştilor un reper al culturii şi al spiritualităţii ortodoxe româneşti, care trebuie să fie un argument pentru a zidi şi astăzi durabil peste veacuri.

Pr. dr. Ciprian Florin Apetrei

Consilier patriarhal şi preot la biserica Domnească de la Curtea Veche (Paraclis Patriarhal)

 

• Manastirea Sfantul Antonie Cel Mare - Malaiesti
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Sfantul Antonie cel Mare
  Publicat in : Calendar ortodox