Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Din initiativa Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, la Cluj-Napoca se va desfasura duminica, 12 iunie, Procesiunea de Rusalii, cu participarea ierarhilor, preotilor si credinciosilor din oras. Programul liturgic in dupa-amiaza acelei zile va incepe la ora 17.00, cand se va oficia slujba Vecerniei plecarii genunchilor, la Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca, dupa care, de la catedrala, va incepe procesiunea.

Traseul pe care se va derula procesiunea va fi: Piata Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1918 – Piata Unirii (prin fata Catedralei „Sfantul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piata Avram Iancu.

Se va respecta ordinea stabilita: toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, diaconi, preoti, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, Preasfintitul Episcop-vicar Vasile Somesanul si soborul preotilor slujitori, elevi, studenti si credinciosi. De-a lungul traseului se vor face trei opriri si se vor rosti ectenii speciale.

La revenirea in Piata Avram Iancu, in jurul orei 19.30, in fata Catedralei Mitropolitane se vor oficia slujba sfintirii mici a apei, rugaciuni pentru natura, iar Inaltpreasfintitul Mitropolit Andrei va adresa un cuvant de invatatura.

Fiind o premiera pentru municipiul Cluj-Napoca, Procesiunea de Rusalii isi propune sa ii aduca impreuna pe credinciosii orasului in rugaciune, la un mare praznic, Pogorarea Sfantului Duh. Mai multe informatii ne-a oferit eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, pr. arhim. Teofil Roman: „Vecernia din ziua de Rusalii este o slujba speciala, unica, avand mai multe rugaciuni cu plecare de genunchi, rugaciuni de pocainta, de mijlocire pentru intreaga Biserica, atat pentru cei vii, cat si pentru cei adormiti, pentru ca Pogorarea Sfantului Duh este ziua de nastere a Bisericii. Aceasta procesiune este o manifestare a Bisericii in plinatatea Ei, traind mai deplin sentimentul comuniunii dintre noi la asemenea evenimente. Si impreuna suntem in pelerinaj spre Imparatia lui Dumnezeu”.

Pentru buna desfasurare a procesiunii, vor fi luate masuri de restrictionare a traficului in zona centrala a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi vor asigura ordinea publica si combaterea unor incindente neprevazute.

Sursa: radiorenasterea.ro
 

08 Iunie 2011

Vizualizari: 789

Voteaza:

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Bogdan DincaPostat la 2011-06-10 08:57

    Ce frumos...

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE