Procesiunea de scoatere a moastelor Sfintei Parascheva

Procesiunea de scoatere a moastelor Sfintei Parascheva Mareste imaginea.

La Catedrala Mitropolitană din Iaşi va avea loc mâine-dimineaţă o procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Odoarele sfinte, alături de racla în care se află fragmente din sfintele moaşte ale mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, vor fi scoase din Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi vor fi purtate în jurul sfântului locaş, apoi vor fi depuse în baldachinul special amenajat.

„Procesiunea va începe la ora 6:30 cu Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, apoi vom face înconjurul catedralei prin bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la acest eveniment religios este Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor“, a declarat arhim. Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi. (C.C.)

În "Condica de ceremonii a logofătului Ghiorgachi" (5 noiembrie 1762), cel mai vechi document relevant pentru hramul de la Iaşi, găsim consemnate în detaliu momentele ceremonialului de scoatere a moaştelor în ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva. Şi atunci, ca şi acum, ceremonialul debuta în ajunul sărbătorii, continuând apoi în ziua hramului, la ceremonial fiind prezent şi domnul Moldovei. "A doao zi dimineaţa, în zioa Sfintei, după ce găteşte Domnul şi să luminează bine de zio, purcede Domnul dela curte cu tot alaiul cel domnescu şi obicinuitu şi vine la Trei-Sfetitile, făcându-se răsunare, atât a mănăstirii de clopote, cât şi de cealelalte mănăstireşti clopote, carii sântu mai aproape. Începând Litia, patru preoţi ridicau racla de sub baldachin şi ocoleau cu ea biserica; afară în curte, Domnul săruta moaştele, se miruia, punea în blid zece lei, se miruiau ceilalţi şi intrau în biserică, unde începea Liturghia. Moaştele care şezuseră afară pentru a fi sărutate de popor se aduceau în biserică la cântarea Heruvicului (n.r. – imn rotodox bisericesc), când domnul (şi familia lui) trecea pe sub trupul sfintei, care apoi era pus pe masa sfântă, în Altar".

„Marile sărbători religioase, cum este şi cea din 14 octombrie de la Iaşi, au darul sfânt de a-L face mai aproape şi mai iubit pe Dumnezeu. Mulţi oameni simt ce caută când îşi îndreaptă paşii, an de an, către racla Cuvioasei, depăşind lipsurile materiale şi înfruntând cu speranţă greutăţile călătoriei. Ei cred cu tărie că Dumnezeu le va răsplăti nevoinţa, după dragostea pe care ei înşişi I-o arată. Este poate adevărat că sunt şi semeni de-ai noştri atraşi doar de strălucirea sărbătorii, de mulţimile de oameni care se adună, înţelegând, poate, mai puţin din semnificaţia spirituală profundă a evenimentului, însă văzând credinţa celorlalţi, răbdarea cu care înfruntă oboseala, uneori vremea rea dar, mai ales, văzând lumina de pe chipurile celor ce se roagă, unii încep să devină şi ei mai interesaţi de sfinţenie, de mântuire şi de viaţa veşnică“ (PF Patriarh Daniel).

Sursa: ziarullumina.ro

.

09 Octombrie 2014

Vizualizari: 452

Voteaza:

Procesiunea de scoatere a moastelor Sfintei Parascheva 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Andrei PanaitPostat la 2014-10-09 09:34

    Interesant, nu stiam ca in vechime trupul Sfintei Parascheva era pus pe Masa Sfantului Altar. Si astazi sunt biserici care pastreaza pe masa din Sfantul Altar sfinte moaste - scoase spre inchinare la diverse sarbatori.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE