Profesorul Gheorghe Vasilescu a trecut la cele vesnice

Un intelectual erudit şi harnic – Domnul Profesor Gheorghe Vasilescu

Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Domnului Gheorghe Vasilescu, biserica Buna Vestire – Belu, marţi, 13 septembrie 2016:

Am primit cu multă tristeţe vestea trecerii din această viaţă a domnului profesor Gheorghe Vasilescu, fost coordonator al Arhivei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de la Mănăstirea Antim.

Având o temeinică pregătire intelectuală, profesorul Gheorghe Vasilescu a desfăşurat o fructuoasă activitate pe tărâm bisericesc şi în mod special, prin cercetarea trecutului Bisericii noastre.

Născut în data de 19 octombrie 1937, în oraşul Ploieşti, profesorul Gheorghe Vasilescu a efectuat studiile primare şi liceale în localitatea natală. Având o memorie foarte bună şi un interes deosebit pentru istorie, între anii 1957-1962 a urmat cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti, tot aici finalizând şi un doctorat cu renumitul istoric Constantin C. Giurescu.

Între anii 1962 – 1972 a fost asistent universitar la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, iar în perioada 1972-1976 a funcţionat ca lector la Facultatea de Filosofie, la aceeaşi Universitate. Anii petrecuţi la catedră au făcut ca întreaga viaţă, cunoscuţii să i se adreseze cu apelativul de „profesor”.

În anul 1967 s-a căsătorit cu profesoara Aurelia Vasilescu şi au avut doi copii, Daniel-Liviu şi Carmen, cărora le-a asigurat o educaţie frumoasă.

În cadrul pregătirii sale profesionale şi culturale, profesorul Gheorghe Vasilescu a urmat Cursuri de arhivistică la Arhivele Statului, absolvind totodată şi Facultatea de Filosofie (1972). Pentru instruirea personală a urmat câţiva ani şi cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1983-1985).

În anul 1977 a fost numit Şef al Arhivei Sfântului Sinod, calitate pe care a îndeplinit-o timp de aproape 40 de ani cu devotament, consecvenţă şi profesionalism. În calitate de slujitor laic al Bisericii a desfăşurat numeroase cercetări arhivistice, bibliografice şi întocmiri de documentare necesare evenimentelor importante din viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Calitatea ştiinţifică a lucrărilor sale şi temeinicia documentării l-au făcut să fie apreciat de numeroşi ierarhi, preoţi şi cercetători. A avut contribuţii documentare importante la întocmirea referatelor Cancelariei Sfântului Sinod, la organizarea cadrului legislativ bisericesc al şcolilor teologice şi al eparhiilor nou-înfiinţate, fiind continuu prezent în viaţa Bisericii, nu doar cu scrisul său.

Seriozitatea şi devotamentul său l-au determinat pe vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu († 2007) să-i încredinţeze misiunea de a-i înregistra şi tehnoredacta, în vederea tipăririi, toate cuvântările şi predicile rostite în numeroase ocazii. Pe lângă activitatea specifică de arhivist-şef de a organiza ştiinţific documentele Bisericii, de a elabora tematici, de a oferi consultanţă documentară pentru lucrări ştiinţifice, profesorul Gheorghe Vasilescu a desfăşurat o foarte bogată activitate publicistică. În aceasta se înscriu 8 cărţi şi broşuri şi peste 400 studii, articole, prefeţe, reportaje, recenzii, prezentări de cărţi, note bibliografice apărute în reviste şi publicaţii bisericeşti şi laice.

Dintre scrierile sale amintim importantele monografii dedicate membrilor Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim: Benedict Ghiuş, duhovnicul inimii, Bucureşti, 1998, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, Taina Rugului Aprins, Bucureşti, 1999, Cuviosul Ioan cel Străin-date din Arhiva Rugului Aprins, Bucureşti, 1999, Paraclisul Patriarhal, Bucureşti, 2013. Studiile sale cele mai de seamă au fost dedicate Autocefaliei şi ridicării la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române, Catedralei Neamului dar şi altor teme. De asemenea, în orizontul preocupărilor sale de istoric au fost prezente multe personalităţi ecleziastice, în special Patriarhii Justinian Marina şi Teoctist Arăpaşu. Profesorul Gheorghe Vasilescu este cel care a întocmit în deceniile de după căderea regimului comunist, aproape toate reportajele despre alegerea, hirotonia şi instalarea în eparhie a ierarhilor Bisericii noastre.

Prin calităţile sale intelectuale şi sufleteşti, domnul Gheorghe Vasilescu va rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut ca fiind un erudit şi harnic istoric bisericesc.
În aceste momente de întristare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morţii şi Domnul vieţii, să așeze sufletul robului său Gheorghe împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit, potrivit făgăduinţei Sale din Evanghelie: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25)!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndoliată, prieteni, colegi și pentru toți cei care l-au iubit și respectat,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: basilica.ro
 

13 Septembrie 2016

Vizualizari: 117

Voteaza:

Profesorul Gheorghe Vasilescu a trecut la cele vesnice 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE