Programul IPS Teodosie in prima saptamana a Postului Mare

Luni, 27 februarie, în Biserica Ortodoxă începe Postul Mare.

Postul Mare a fost rânduit de Biserică atât pentru pregătirea celor ce primeau Botezul creştin de Paşti, cât și ca mijloc de sporire duhovnicească a credincioşilor pentru întâmpinarea Patimilor şi a Învierii Domnului. Totodată, aminteşte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice, de unde denumirea de Păresimi sau Patruzecime.

Postul Mare este cel mai lung şi important dintre posturile Bisericii Ortodoxe. Sfinţii Părinţi consideră că are origine apostolică; de la sfârşitul secolului al III-lea postul a fost împărţit în două perioade distincte: cel al Păresimilor sau prepascal (până la Duminica Floriilor) şi Postul Paştilor sau pascal (din Duminica Floriilor până la Înviere – Săptămâna Patimilor). Din acest motiv, durata totală de postire este de 48 de zile.

În Postul Mare, Biserica Ortodoxă dezleagă la peşte de Buna Vestire (25 martie) şi de Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile - 9 aprilie).

În prima săptămână, în biserici va fi oficiat Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar de miercuri se săvârșește Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.

În zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, începând cu ora 17.00, Ierarhul Tomisului va oficia Canonul cel Mare la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Sfântul Andrei Criteanul, autorul canonului care-i poartă numele, s-a născut la Damasc în jurul anului 660, într-o familie creştină, de la care a primit o educaţie aleasă. Mai târziu a devenit monah în ordinul „Frăţia Sf. Mormânt” de la Ierusalim, fapt pentru care a fost supranumit şi „Ierusalimiteanul”.

Este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, renumit fiind Canonul cel Mare, una din slujbele importante din perioada Postului Sfintelor Paşti; este un canon de pocăinţă, un lung imn liturgic (250 de tropare) alcătuit din cântări prin care cerem milostivirea și iertarea lui Dumnezeu. Sfântul Andrei Criteanul a murit în anul 740, când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. Mormântul său se află în localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).

Miercuri, 1 martie, de la ora 8.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, redactată de către Sfântul Grigorie Dialogul (540-604 d.Hr.), este oficiată doar în perioada Postului Mare, de luni până vineri (în afara zilelor notate în calendar drept aliturgice).

Această Liturghie este o Vecernie combinată cu rugăciuni de pregătire a Darurilor și primirea Sfintei Împărtășanii de către credincioși. Poartă acest nume deoarece Sfântul Agneț (Sfântul Trup) este sfințit în duminica anterioară oficierii Liturghiei. În timpul acestei slujbe nu se face pomenirea morților, de aceea rugăciunile pentru cei răposați sunt făcute în fiecare sâmbătă a Postului Mare.

Vineri, 3 martie, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Năvodari.

 

Pe aceeaşi temă

27 Februarie 2017

Vizualizari: 446

Voteaza:

Programul IPS Teodosie in prima saptamana a Postului Mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE