Programul Sarbatorii Sfintei Parascheva 2014

Programul Sărbătorii Sfintei Parascheva: 09-19 octombrie 2014

NOTĂ: În acest an vor fi aduse la Iași moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti.

JOI, 09 octombrie 2014 :
• Orele 07.00 – 11.30 - Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Ora 11.00 - Deschiderea Simpozionului Monumentul – Tradiţie şi viitor, ediţia a XVI-a organizat de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei în parteneriat cu Complexul Muzeal Național Moldova Iași (Muzeul Unirii)
• Orele 16.00 – 17.00– Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)

VINERI, 10 octombrie 2014:

• Ora 06.30 - Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc ”Sf. M. Mc. Gheorghe” pentru închinare.
• Ora 07.00 - Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu (în curtea Catedralei Mitropolitane – lângă Catedrala Veche).
• Orele 07.30 – 11.30 - Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 16.00 – 17.00 - Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)
• Orele 19.00 – 20.30 - Pelerinajul Calea Sfinţilor- Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Se va desfăşura pe următorul traseu:
Ieșirea cu sfintele moaștele ale Cuv. Parascheva se va face prin poarta de lângă Casa Nicodim. Se va merge pe strada I. C. Brătianu până la intersecția cu strada Cuza Vodă (Clădirea Operei). Pelerinajul continuă pe strada Cuza-Vodă până la intersecția cu strada Armeană. Apoi se va coborî pe aceeași stradă spre biserica Sf. Sava unde se va face prima oprire. În continuare se va merge pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii Sf. Trei Ierarhi unde va avea loc ultima oprire. Se va rosti și aici o ectenie întreit scurtă și se va continua pelerinajul spre Catedrala Mitropolitană prin Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane se va face prin poarta principală, se va trece prin fața Catedralei Mitropolitane și apoi sfintele moaște vor fi reașezate pe baldachin în fața Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe”.
• Orele 21.00 – 01.00 - Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)

SÂMBĂTĂ, 11 octombrie 2014 :
• Orele 07.00 – 11.30 - Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Ora 11.30 - Vernisajul expoziției „Constantin Brâncoveanu 300. Documente de Arhivă” (Turnul Goliei al Mănăstirii Golia, Iași) - Expoziția poate fi vizitată în perioada 11 – 13 octombrie 2014
• Orele 21.00 – 01.00 - Slujbă de Priveghere (în Catedrala Mitropolitană)

DUMINICĂ, 12 octombrie 2014:

• Orele 07.00 – 12.00 - Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Ora 08.15 - Resfințirea Bisericii Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Iași (adresa: Str. I.C. Brătianu, nr. 14)
• Ora 09.00 - Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie (la Biserica Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Iași)
• Ora 18.00 - Concursul coral Lăudaţi peDomnul –ediția a VII a, etapa mitropolitana (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 21.00 – 01.00 - Slujba de priveghere a Sf. Ap. Andrei - Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

LUNI, 13 octombrie 2014:
• Orele 07.00 – 11.30 - Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Ora 08.15 - Sfințirea Bisericii Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iași (adresa: Aleea Rozelor, nr. 7C)
• Ora 09.00 - Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie (la Biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iași)
• Orele 21.00 – 03.00 - Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie- în Catedrala Mitropolitană).

MARȚI, 14 octombrie 2014:

• Ora 07.00 - Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 09.00 – 13.00 - Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt).
• Ora 20.00 - Slujbă de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia) (în Catedrala Mitropolitană)

MIERCURI, 15 octombrie 2014:
• Orele 07.00 – 11.30 - Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 16.00 – 17.00 - Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană)
• Ora 18.00 - Lansare de carte: Imnele Sfinților Martiri Brâncoveanu (autor: Ioan Alexandru) și Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea (autor: Mitropolitul Antonie de Suroj), urmată de Conferința Mărturisirea (în fața oamenilor și în fața lui Dumnezeu) susținută de către Pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului și Domnul Costion Nicolescu (în Aula Mihai Eminescu a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași).

DUMINICĂ, 19 octombrie 2014:
• Ora 19.00 - Spectacolul Plecare fără întoarcere (piesă de teatru dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni) susținut de trupa de teatru Civic Art (la Teatru Luceafărul din Iași). Intrarea este liberă.

Sursa: doxologia.ro

.

02 Octombrie 2014

Vizualizari: 268

Voteaza:

Programul Sarbatorii Sfintei Parascheva 2014 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE