Proiect de catehizare la Paraclisul "Madona Dudu” din Craiova

Paraclisul mitropolitan "Maica Precista de la Dud” a gazduit duminica seara, prima seara de cateheza din cadrul proiectului "Calea Mantuirii”. Implementat cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si din incredintarea IPS Parinte Mitropolit Irineu, proiectul a adunat peste cincizeci de credinciosi din mai multe cartiere ale Craiovei. Alaturi de acestia a fost preotul Adrian Trifu, slujitor al paraclisului mitropolitan, si preotul Cristian Grecu, de la Biserica "Eroii neamului” din Craiova. In deschiderea lectiei de catehizare, parintele Grecu le-a impartasit celor prezenti din experienta dobandita in implementarea proiectului "Calea mantuirii” in randul credinciosilor pe care ii pastoreste.

"In parohia noastra programul de catehizare a inceput in urma cu o luna si astazi am ajuns deja la lectia cu numarul opt. Inceputul a fost putin mai greu, primele intalniri fiind de familiarizare si introducere in tema, dupa care lucrurile au mers de la sine. Acum, pentru credinciosii nostri, cele aproximativ doua ore si jumatate de catehizare pe care le parcurgem in fiecare saptamana in seara zilei de joi, sunt ceva normal. Nadajduim ca si aici, la Paraclisul Maicii Domnului, sa lucreze Bunul Dumnezeu si sa sadeasca cuvantul Sau cel adevarat in inimile celor care il asculta cu credinta”, a spus pr. Cristian Grecu.

Tema primei lectii de catehizare desfasurata in Biserica paraclis mitropolitan "Madona Dudu” din Craiova a fost "Cautarea credintei”, fiind sustinuta de prelegerea prof. David Frost, prima din cele douasprezece ale cursului. Lectiile de catehizare din Proiectul "Calea mantuirii” vor fi predate in fiecare seara de dumica de slujitorii sfantului locas.

Diac. Ionita Apostolache

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

01 Aprilie 2013

Vizualizari: 300

Voteaza:

Proiect de catehizare la Paraclisul "Madona Dudu” din Craiova 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE