Protocol de cooperare intre Patriarhia Romana si Ministerul Sanatatii

Astăzi, joi, 03 septembrie 2015, în Salonul Teoctist Patriarhul din Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh DANIELşi Domnul Ministru NICOLAE BĂNICIOIU au semnat un Protocol de cooperareîntre Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, privind Programul „Sănătate pentru sate”.

Protocolula fost încheiat cu scopul organizării unor acţiuni medicale umanitare, care au drept beneficiari persoanele defavorizate din mediul rural, adică: persoane cu vârstă înaintată, persoane cu statut socio-economic scăzut, persoane cu dizabilităţi, nedeplasabile, cu boli cronice, cu nivel educaţional redus, cazuri sociale.
În acest scop, cele două instituţii cooperează pentru facilitarea accesului la asistenţă medicală a beneficiarilor menţionaţi mai sus, din mediul rural şi din localităţile izolate. Aceste activităţi se vor desfăşura pe bază de voluntariat şi vor urmări creşterea gradului de conştientizare şi implicare în acţiuni de prevenire şi combatere a practicilor care dăunează sănătăţii.

Grupul de voluntari va fi constituit din medici, asistenţi medicali şi personal auxiliar care frecventează slujbele de laParaclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Programul „Sănătate pentru sate”va funcţiona, într-o primă etapă, de câteva luni, ca proiect pilot în zonele care aparţin administrativ de Arhiepiscopia Bucureştilor, respectiv: judeţul Prahova, judeţul Ilfov şi Municipiul Bucureşti, urmând a fi extins ulterior, în funcţie de rezultatele obţinute, la nivel naţional.

Toate resursele umane, financiare şi logistice necesare executării prezentului proiect sunt puse la dispoziţie de grupul medicilor voluntari şi nu afectează bugetul Ministerului Sănătăţii.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

03 Septembrie 2015

Vizualizari: 112

Voteaza:

Protocol de cooperare intre Patriarhia Romana si Ministerul Sanatatii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE