PS Petroniu, prezent la deschiderea anului scolar la Liceul Ortodox Sfantul Nicolae din Zalau

Luni, 15 septembrie 2014, la Liceul Ortodox Sfântul Nicolae din Zalău a sunat primul clopoțel ce a vestit începerea unui nou an școlar. Cu acest prilej la festivitățile desfășurate a fost prezent și Preasfințitul Părinte Petroniu.

Festivitățile au debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum în capela liceului, slujbă săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, alături de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, directorul liceului și Preacuviosul Părinte Antonie Pința, directorul spiritual al acestei școli.

După săvârșirea slujbei de Te Deum, Preasfințitul Părinte Petroniu și-a arătat bucuria datorată faptului căroadele acestui liceu sunt vizibile atât în Zalău cât și în județ prin elevii de excepție care au absolvit această școală, aceștia ajungând să devină nu doar creștini buni ci și preoți de nădejde acolo unde Dumnezeu i-a rânduit. Aceștia trebuie să fie un exemplu pentru elevii de astăzi. Deși școala este mică, rezultatele sunt mari și acest lucru se datorează seriozității dascălilor, a mai spus Preasfinția Sa. Preasfințitul Părinte Petroniu a urat bun venit noilor elevi care au pășit pe treptele școlii pentru prima dată subliniind importanța orelor de rugăciune de la capelă, acestea formând nu doar caractere ci și suflete.

În continuare copiii, părinții și dacălii au coborât în curtea liceului unde au continuat festivitățile de deschidere a noului an școlar. După rostirea cuvântului de bun venit din partea părintelui director Ionuț Pop, Doamna Mioara Gudea, Inspectorul General Școlar Adjunct a dat citire mesajului Inspectorului General Școlar al Județului Sălaj. La final le-a fost urat bun venit noilor școlari din clasa pregătitoare, clasa I și clasa a IX-a aceștia fiind primiți cu aplauze și flori.

Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae” Zalău a fost înfiinţat în contextul revigorării învăţământului teologic în perioada de libertate religioasă şi democraţie de după decembrie 1989, mai întâi, ca o clasă cu profil teologic, la filiera vocaţională din cadrul Şcolii Normale “Gheorghe Şincai” Zalău, în anul şcolar 1994–1995. A avut până în anul 2008-2009 numirea de Seminarul Teologic Liceal Ortodox Zalău. În prezent, pe lângă clasele de liceu școala are și elevi începând cu clasa pregătitoare și până în clasa a IV-a, având astfel ciclul primar complet. Anul acesta va fi aniversată împlinirea a 20 de învățământ teologic în județul Sălaj.

Autor: Arhid. Adrian Onica
Sursa: radiorenasterea.ro

.

15 Septembrie 2014

Vizualizari: 130

Voteaza:

PS Petroniu, prezent la deschiderea anului scolar la Liceul Ortodox Sfantul Nicolae din Zalau 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE