PS Vincentiu implineste 63 ani

Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, își aniversează astăzi ziua de naștere. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.

Ierarhul s-a născut la 23 august 1954, în București. A urmat cursurile învățământului primar, gimnazial și liceal în București, obținând diploma de bacalaureat la Liceul Matei Basarab. Între anii 1974-1978 a frecventat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, la încheierea cărora, în anul 1978, a obținut diploma de licențiat în teologie cu teza intitulată Sfinții Părinți din secolul al IV-lea, îndrumători ai vieții duhovnicești.

În perioada 1978-1983, cu o întrerupere de șase luni, când a satisfăcut serviciul militar, a funcționat în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă din București în calitate de corector și secretar de editură, având ca responsabilitate și pregătirea publicațiilor ce urmau să apară în limba engleză.

Între anii 1983-1990 a funcționat ca redactor la Editura Mitropoliei Olteniei și a Arhiepiscopiei Craiovei, unde a desfășurat activități în domeniul publicațiilor mitropolitane și eparhiale, precum și al pregătirii altor cărți, monografii și lucrări de literatură teologică și istorică.

Simțind chemare spre viața monahală, a fost primit ca frate în obștea Mânăstirii Lainici, din Arhiepiscopia Craiovei (județul Gorj) unde, la l octombrie 1983, a fost tuns în monahism sub numele de Vincențiu.

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe 26 octombrie 1983, a fost hirotonit ierodiacon, iar de sărbătoarea Nașterii Domnului a aceluiași an 1983, a fost hirotonit ieromonah.

Apreciind sârguința în ascultările în care a fost rânduit, mitropolitul de pioasă amintire Nestor al Olteniei i-a acordat rangul de protosinghel, la data de 26 octombrie 1985, după care, la propunerea aceluiași înalt ierarh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a învrednicit cu rangul de arhimandrit, la 14 iunie 1987.

La data de 1 august 1990 a fost numit Superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim și Iordan, precum și reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.

În ședința Sfântului Sinod din 12 ianuarie 1994, la propunerea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, Sfântul Sinod l-a ales în postul de Episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Ploieșteanul, ridicându-l la demnitatea arhieriei, fiind remarcat pentru realizările obținute pe perioada activității sale în ascultarea de Superior al Așezămintelor Ortodoxe Române de la Ierusalim și Iordan.

A fost hirotonit arhiereu la praznicul Întâmpinării Domnului, 2 februarie 1994, în Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din București, Paraclis Patriarhal, de fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, împreună cu alți ierarhi din Sfântul Sinod.

De la data începerii activității în postul de Episcop-vicar patriarhal, prin decizie patriarhală, a desfășurat activități de coordonare a Cancelariei Sfântului Sinod și a unor sectoare din cadrul Administrației Patriarhale (Sectorul economic-financiar, Biroul Catedrala Mântuirii Neamului, Biroul de presă, Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon) și ale Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă (Editură, Tipografie, Ateliere).

A fost întronizat la 28 iunie 2009 ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor. Preasfințitul Părinte Vincențiu este primul episcop întronizat în catedrala episcopală Înălțarea Domnului din Slobozia, la ceremonie participând numeroși preoți și credincioși.

Iulian Dumitrascu
Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

24 August 2017

Vizualizari: 596

Voteaza:

PS Vincentiu implineste 63 ani 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE