Radio TRINITAS implineste 17 ani

Radio TRINITAS al Patriarhiei Române împlineşte astăzi 17 ani de emisie. Prima transmisiune a fost realizată în seara zilei de 17 aprilie 1998, în Sfânta şi Marea Vineri, de la slujba Prohodului Domnului oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.



Postul de radio TRINITAS a fost înfiinţat în anul 1996, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada respectivă Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. După entuziasmul începuturilor a urmat o perioadă de maturizare şi consolidare instituţională, atât în privinţa echipei redacţionale, cât şi a mijloacelor tehnice şi a suportului financiar necesar pentru desfăşurarea activităţii.

Radio TRINITAS promovează, de la început, atât principiile creştine în conştiinţa civică, cât şi valorile sociale şi culturale româneşti în context european şi universal. Cu emisie 24 de ore din 24, Radio TRINITAS s-a afirmat ca o voce distinctă şi apreciată în universul mediatic românesc, programele adresându-se tuturor categoriilor de ascultători. Pe lângă emisiunile religioase, grila de programe conţine informaţii culturale, sociale şi economice.

Radio TRINITAS a primit, în data de 11 decembrie 2013, „Diploma de Excelenţă pentru Cultură“ din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului. Radio TRINITAS îşi desfăşoară activitatea în noile studiouri sfinţite şi inaugurate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la sărbătoarea Sfintei Treimi, în data de 9 iunie 2014, care se află în clădirea Centrului social-cultural „Iustin Patriarhul“ din Bucureşti. În prezent, Radio TRINITAS emite pe 51 de frecvenţe terestre, acoperind peste 85% din teritoriul României, la care se adaugă o frecvenţă via satelit pentru Europa: Satelit EUTELSAT W2. Emisiunile se realizează în studioul central de la Bucureşti, dar şi în studiourile locale de la Iaşi, Sibiu şi Craiova. Ascultătorii au posibilitatea să audieze zilnic Sfânta Liturghie, Vecernia, rugăciunile de seară şi dimineaţă, Miezonoptica, precum şi programe speciale de educaţie religioasă, de folclor românesc şi muzică clasică, emisiuni de promovare a evenimentelor bisericeşti, ştiri şi informaţii utile, dialoguri şi dezbateri privind probleme actuale ale vieţii sociale şi culturale.

Diac. Ştefan Sfarghie
Sursa: ziarullumina.ro

.

17 Aprilie 2015

Vizualizari: 171

Voteaza:

Radio TRINITAS implineste 17 ani 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Radio TRINITAS

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE