Raspunsuri lamuritoare la judecati nedrepte privind Biserica

Pe site-ul publicaţiei Evenimentul Zilei, secţiunea Opinii, domnul Angelin Ioan a postat în ziua de 6 mai 2015 câteva opinii personale sub titlul “Biserica și fiscul o prietenie protejată de toate partidele VOCILE DREPTEI”.

La întrebările retorice ale domnului Angelin Ioan se impun următoarele răspunsuri:

1.Cultele religioase sunt instituţii de drept privat şi de utilitate publică desfăşurând o importantă activitate religioasă, socială, educaţională şi culturală în beneficiul societăţii româneşti. Codul fiscal al României precizează la Art. 15 alin.

1 lit. f că veniturile realizate de unităţile bisericeşti din donaţiile credincioşilor şi din activităţi economice (producerea şi vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic şi alte obiecte bisericeşti etc.) sunt scutite de impozit dacă sunt folosite în scopuri bine definite, şi anume întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a locaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non-profit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

De altfel, Statutul juridic şi fiscal al Cultelor religioase din România este în general similar cu cel al Cultelor din celelalte state membre ale Uniunii Europene, tocmai pentru că autorităţile de Stat din ţările respective constată şi recunosc importanţa activităţii acestora în societate.

2.Donaţiile credincioşilor cu ocazia “slujbelor duminicale sau la slujba de Înviere” sunt înregistrate în evidenţa contabilă a fiecărei parohii. Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, după fiecare slujbă membri ai Consiliului parohial consemnează într-un proces verbal suma colectată, care este imediat înregistrată în evidenţa contabilă a fiecărei parohii. Aceeaşi procedură este urmată şi în cazul cutiei milelor, iar pentru contribuţiile benevole de la serviciile religioase (botezuri şi cununii) se eliberează chitanţă. Această disciplină financiar-contabilă a fiecărei unităţi bisericeşti este verificată periodic de către serviciul audit al fiecărei eparhii.

3.Veniturile înregistrate sunt folosite pentru plata salariilor personalului deservent, a impozitelor şi contribuţiilor sociale, a utilităţilor (curent electric, gaze, apă etc.), pentru întreţinerea şi reparaţia locaşurilor de cult şi a altor clădiri bisericeşti, conform prevederilor menţionate din Codul Fiscal. În plus, fiecare parohie desfăşoară activităţi liturgice, sociale, educaţionale, misionare şi culturale în favoarea comunităţii de credincioşi, activităţi susţinute financiar din venituri proprii.

Credincioşii susţin financiar parohiile cărora aparţin deoarece sunt beneficiarii activităţii acestora şi au posibilitatea de a constata din desfăşurarea acestor activităţi cum sunt utilizate donaţiile lor, cu aprobarea Consiliilor parohiale în care ei sunt reprezentaţi prin consilierii mireni.

Dacă am accepta logica domnului Angelin Ioan, atunci ar fi aproape imposibil pentru Biserica Ortodoxă Română să întreţină un patrimoniu important format din locaşuri de cult şi alte clădiri bisericeşti (reprezentând cea mai mare parte a patrimoniului cultural naţional) şi să desfăşoare o semnificativă operă social-filantropică şi educaţională în societatea românească de astăzi, în care sunt încă mulţi oameni săraci. În prezent, în Biserica Ortodoxă Română funcţionează 785 de instituţii şi servicii sociale şi sunt derulate 576 de programe sociale, pentru susţinerea cărora anul trecut (2014) eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 87.000.000 lei.

Cultele religioase nu reprezintă unităţi comerciale particulare (ca barurile, cafenelele, restaurantele etc.), ci ele sunt comunităţi parohiale sau monahale care desfăşoară activităţi cultice (spirituale), culturale, educaţionale şi social-filantropice în folosul societăţii.

Aceasta este motivaţia principală pentru care, în toate statele europene occidentale, cultele beneficiază de unele scutiri de taxe (chiar şi în Franţa laicistă, lăcaşurile de cult istorice sunt întreţinute de Stat).

În concluzie, pentru a avea o atitudine dreaptă faţă de Biserică, este nevoie de un orizont spiritual mai larg!

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

.

07 Mai 2015

Vizualizari: 85

Voteaza:

Raspunsuri lamuritoare la judecati nedrepte privind Biserica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE