S-a inaugurat Centrul "Scoala dupa scoala" de la Sibiu

La Biserica “Inaltarea Domnului” si “Sfantul Ierarh Nicolae” a fost inaugurat si sfintit luni, 11 februarie, un centru de zi pentru copii, in care profesori voluntari ii ajuta pe elevi sa-si faca temele si ii indruma in activitati extrascolare. Copiii din centru primesc gratuit masa la cantina sociala a bisericii amintite, dar si rechizite.

Slujba de sfintire a Centrului pentru copii “Scoala dupa scoala” de la Biserica “Inaltarea Domnului” si “Sfantul Ierarh Nicolae” din Sibiu a fost oficiata de Inalt Preasfintitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului.

Au fost prezenti cei patru preoti slujitori la biserica sibiana, consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, protopopul de Sibiu, pr. Ioan Cosa, profesorii voluntari de la centru, parintii si copii beneficiari ai serviciilor acestei institutii, amenajata intr-una dintre incaperile adiacente lacasului de cult.
Dupa slujba religioasa, IPS Mitropolit Laurentiu i-a binecuvantat si i-a felicitat pe ostenitori si a evidentiat legatura armonioasa dintre Scoala si Biserica.

“Este o lucrare pe care Biserica o incurajeaza si dorim sa fie implinita cu multa acrivie si cu multa atentie. Copilasii care vin aici vor fi ajutati nu doar la teme, dar si in alte aspecte din viata lor de toate zilele. Daca Biserica va contribui cu bunuri intelectuale, pedagogice si spirituale, lucrarea va putea fi continuata si cu sprijin material, in privinta achizitionarii de carti si bunuri, atat de necesare pentru ca cei mici sa mearga la scoala. Biserica are un proiect de a-i chema pe copii si de a-i urmari pe cei care sunt in pericol de abandona scoala. Trebuie sa-i ajutam sa mearga la scoala si sa-i ajutam ca rezultatele lor sa fie cele dorite de toata lumea”, a spus IPS Laurentiu.

Mai multe institutii sociale

Copiii vor beneficia la Centrul “Scoala dupa Scoala” si de ore gratuite de limbi straine, de muzica si de religie, toate materialele necesare fiind sustinute financiar de parohiile arondate bisericii sibiene. De asemenea, un medic pediatru va oferi consultatiile medicale periodice.

La biserica de pe bulevardul Mihai Viteazul functioneaza de cativa ani mai multe institutii de asistenta sociala, prin care persoanele cu nevoi din cartierele invecinate primesc ajutor. “In urma cu sase ani, dupa ce am incheiat lucrarile de zidire de la biserica, ne-am gandit ca ar trebui sa ajutam oamenii si pe partea sociala. Am inceput cu doi studenti saraci, pe care i-am ajutat sa-si finalizeze studiile. Apoi, am continuat cu o cantina sociala, unde vin zilnic 30 de persoane. Am gandit acum si acest centru de zi, iar printr-un efort deosebit le oferim si copiilor o masa. Avem un cabinet medical, unde medici de specialitate vin si ofera consultatii gratuite, avem si un cabinet juridic, in special pentru pensionari”, ne-a spus pr. Achim Bacila de la Biserica de pe Mihai Viteazul.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

.

13 Februarie 2013

Vizualizari: 246

Voteaza:

S-a inaugurat Centrul "Scoala dupa scoala" de la Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE