Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti

Pentru a sprijinii persoanele care au avut de suferit din cauza ninsorilor abundente din ultima perioada, dar si pentru a implinii cuvintele Scripturii: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." (Matei 5, 22), Episcopia Sloboziei si Calarasilor a initiat o colecta in cele sase Protopopiate ale Eparhiei.

In prezent, in Episcopia Sloboziei si Calarasilor, pe raza celor doua judete, sunt 49 de localitati izolate.

Cele mai afectate parohii sunt in Protopopiatele: Slobozia, Urziceni si Lehliu; astfel ca celelalte Protopopiate vor directiona ajutoarele de hrana neperisabila catre parohiile greu incercate din protopopiatele amintite.

Protopopiatul Slobozia a distribuit in data de 12 si 13 februarie 2012 familiilor sinistrate cu sprijinul preotilor parohi din localitatile Crunti si Mircea cel Batran alimente neperisabile, paine, cozonaci, dulciuri, apa minerala, cereale, cartofi, imbracaminte si alte bunuri de stricta necesitate.

La nivelul Protopopiatului Calarasi s-a initiat o colecta in toate bisericile din municipiu, organizata si cu sprijinul Primariei Calarasi, constand in alimente greu perisabile (apa, orez, zahar, ulei de floarea soarelui, etc.). Toate aceste alimente vor fi trimise cu ajutorul autoritatilor locale in localitatile izolate din zona Lehliu.

In urma situatiei create de vremea nefavorabila Protopopiatul Oltenita a trimis o suma considerabila de bani in conturile Protopopiatului Lehliu pentru a procura alimente, deoarece drumurile nu permit trimiterea alimentelor in parohiile din zona Lehliu.

Protopopiatul Urziceni se afla si el printre centrele administrative incercate de ninsorile abundente si viscol nemilos. Cu ajutorul Jandarmeriei Ialomitene si cu sprijinul Consiliului Local Urziceni vor fi distribuite alimentele colectate in zonele cu probleme.

Protopopiatul Lehliu, care este cel mai greu incercat de ninsorile si viscolul naprasnic gazduieste in Centrul Social al Protopopiatului, dar si in casele preotilor din Lehliu drumetii care tranziteaza localitatea si sunt nevoiti sa stea zile bune printre nameti. Toata lumea care calca pragul acestui centru Social primeste mancare si ceaiuri calde.
Colecta a debutat in ziua de duminica 12 februarie 2012 si va dura pe toata perioada vremii nefavorabile.

Episcopia Sloboziei si Calarasilor multumeste tuturor celor care au raspuns deja sau urmeaza sa dea curs apelului la solidaritate crestina cu familiile din localitatile izolate de ninsori.

In aceasta perioada cu vreme deosebit de rece in majoritatea regiunilor tarii, Episcopia Sloboziei si Calarasilor indeamna clerul si credinciosii din parohii si cu sprijinul autoritatile locale sa ajute persoanele fara adapost, batrani si familiile sarace cu multi copii, aflate in dificultate din cauza zapezii si a gerului.

Biroul de Presa al Episcopiei Sloboziei si Calarasilor
 

.

14 Februarie 2012

Vizualizari: 708

Voteaza:

Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE