Saptamana canonului la Catedrala Episcopala din Caransebes

Luni, 18 martie, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Carabsebesului a savarsit Slujba Pavecernitei Mari, in cadrul careia s-a citit si Canonul Sfantului Andrei Criteanul la catedrala episcopala cu hramurile „Invierea Domnului” si „Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul”.

Potrivit traditiei bisericii noastre, aceasta prima saptamana a Postului Mare este dedicata Canonului Sfantului Andrei Criteanul. Canonul se citeste pe fragmente in zilele de luni, marti, miercuri si joi, in cadrul Slujbei Pavecernitei Mari, iar la Denia de joi seara, din saptamana a V-a a Postului Mare, se citeste in intregime.

La slujba au participat elevi si studenti, insotiti de cadre didactice, ai celor doua institutii de invatamant teologic din Caransebes: Seminarul Teologic „Ioan Popasu” si Facultatea de Teologie din cadrul Universiatii „Eftimie Murgu” din Resita, precum numerosi credinciosi si credinciose. Raspunsurile liturgice au fost date de catre grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebesului condus de Alin Buliga.

La orele serii, intr-o atmosfera pioasa de pocainta Preasfintitul Parinte Lucian, Intaistatatorul Eparhiei Caransebesului, inconjurat de slujitori ai Catedralei Episcopale „Invierea Domnului” din Caransebes, a oficiat Slujba Miezonopticii si a Utreniei.

Acest program liturgic se va mentine pe parcursul zilelor de marti, miercuri si joi. Vineri, la orele dupa-amiezii, Ierarhul va oficia Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, sambata dimineata Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur si slujba parastasului, iar duminica va oficia Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro
 

.
Pe aceeaşi temă

20 Martie 2013

Vizualizari: 785

Voteaza:

Saptamana canonului la Catedrala Episcopala din Caransebes 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE