Sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iasi

Preafericitul Parinte Daniel, Arhiepiscopul Bucurestilor, Mitropolitul Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al tronului Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a oficiat, in ziua cinstirii Sf. Cuvioase Parascheva, la 14 octombrie 2012 Sfanta Liturghie la hramul Catedralei Mitropolitane din Iasi impreuna cu Preafericitul Parinte Hristofor, Arhiepiscop de Praga si Mitropolit al tinuturilor Cehiei si Slovaciei, fiind inconjurati de un sobor de ierarhi, preoti si diaconi.

Dintre ierarhii slujitori, membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au facut parte: Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inaltpreasfintitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Inaltpreasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Inaltpreasfintitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, Inaltpreasfintitul Calinic, Arhiepiscop al Argesului si Muscelului, Inaltpreasfintitul Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, Preasfintitul Corneliu, Episcopul Husilor, Preasfintitul Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, Preasfintitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfintitul Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfintitul Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfintitul Calinic Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, Preasfintitul Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, Preasfintitul Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

De asemenea, la hramul Catedralei Mitropolitane din Iasi au slujit mai multi ierarhi straini dupa cum urmeaza: Inaltpreasfintitul Antonie, Arhiepiscop de Borispil, Preasfintitul Paisie, Episcop de Gorlice, Vicar al Arhiepiscopiei de Przemysl si Nowy Szacz, Preasfintitul Longhin (Jar), Episcop de Banceni, Vicar al Eparhiei Cernautilor.

Dupa citirea pericopei evanghelice a Duminicii a XXI-a dupa Rusalii Preafericitul Parinte Patriarh a tinut un cuvant de invatatura in care a talcuit intelesurile ce reies din textul evanghelic. Patriarhul Romaniei a evidentiat faptul ca semintele din pilda, dupa cum a aratat Mantuitorul Hristos, sunt patru categorii de oameni care primesc cuvantul lui Dumnezeu, dar care il fac sau nu-l fac roditor deplin dupa cum sufletul lor primeste cuvantul lui Dumnezeu, dupa atitudinea lor spirituala si dupa felul relatiei lor cu Dumnezeu Semanatorul.

Duhul care face pe om sa uite repede cuvantul lui Dumnezeu sau sa-l neglijeze este duhul cel viclean care pacaleste pe om adesea ca sa nu fie roditor in viata duhovniceasca

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, vorbind despre prima categorie de oameni reprezentata de semintele din pilda care au cazut pe cale sau pe drum, a aratat ca acestia sunt cei are au ascultat cuvantul lui Dumnezeu, dar care prin ispita diavolului au uitat invatatura evanghelica si devin neroditori din punct de vedere duhovnicesc.

'Prima categorie de oameni sunt cei simbolizati de semintele care cad pe cale sau pe drum. In pilda Mantuitorul spune ca pasarile cerului au luat aceste seminte sau au fost calcate in picioare. In talcuirea pildei insa Mantuitorul nu mai vorbeste despre pasarile cerului, ci despre diavoli. Duhurile rele vin si iau repede cuvantul lui Dumnezeu din memoria celor care au ascultat. Duhul care face pe om sa uite repede cuvantul lui Dumnezeu sau sa-l neglijeze este duhul cel viclean care pacaleste pe om adesea ca sa nu fie roditor in viata duhovniceasca. De fapt, Sfantul Apostol ne arata in Epistola sa catre Efeseni, capitolul al VI-lea, versetul 10 ca lupta noastra nu este lupta cu trupul si cu sangele, ci cu duhurile cele rele din vazduhuri. Deci, este vorba aici de o lupta duhovniceasca dincolo de psihicul si de comportamentul nostru fizic. Aceasta ispita a deturnarii omului de la cuvantul lui Dumnezeu il face neroditor din punct de vedere duhovnicesc. Calcarea in picioare insa a semintelor de catre calatori poate insemna si calea larga a vietii, obisnuinta oamenilor cu obiceiurile cele rele, cu un comportament pacatos si astfel calea cea larga pe care merg oamenii si calca in picioare semintele semanate inseamna insensibilitatea fata de valorile sfinte si sensurile duhovnicesti ale vietii', a precizat Patriarhul Romaniei.

Credinta celor care sunt asemanati cu locul pietros este o credinta spontana, dar nestatornica

„A doua categorie de oameni, spune Mantuitorul Iisus Hristos, este reprezentata de semintele care cad pe un sol sau pe pamant pietros. Acestia sunt cei care asculta cu bucurie cuvantul lui Dumnezeu, dar in vreme de ispita, zice Mantuitorul Iisus Hristos, se leapada, uita cuvantul si nu-i mai vad eficienta sa in viata. In vreme de ispita inseamna ispite ale placerilor, dar si ispite ale incercarilor dureroase. In vreme de ispita inseamna in vreme de incercare. Sunt o multime de oameni care au fost evlaviosi in tinerete pentru ca au mostenit de la parinti credinta. Mai tarziu insa li s-a parut ca rugaciunea, mersul la biserica nu este un castig, nu este ceva eficient imediat, nu aduce un folos material imediat. De asemenea, ispita poate insemna ca unii oameni sunt credinciosi atat cat le merge bine in viata. Cat sunt sanatosi, bogati, bine vazuti, dar in vreme de incercare, de umilire, de prigoana a Bisericii din partea celor care urasc Biserica se leapada de credinta, se fac ca nu mai sunt credinciosi, adica nu mai aduc un rod duhovnicesc in viata lor. Credinta celor care sunt asemanati cu locul pietros este o credinta spontana, dar nestatornica. Este o credinta pana la o vreme, dar nu orice vreme, ci pana la capat, pana la sfarsitul vietii”, a mai spus Parintele Patriarh referitor la a doua categorie de oameni prezentata in pilda.

Povara bogatiilor este o alta cauza care duce la inabusirea sau la nerodirea cuvantului lui Dumnezeu in viata omului

Oamenii care umbla sub povara grijilor vietii, bogatiilor vietii si placerilor vietii sunt cei reprezentati de semintele cazute intre spini, a evidentiat Patriarhul Romaniei.

„O alta categorie de oameni este aceea a celor pe care Evanghelia ii compara cu semintele cazute intre spini. Ele au cazut impreuna cu spinii, dar s-au sufocat, adica s-au inabusit si Mantuitorul spune din ce cauza in viata omului nu se dezvolta o rodire a cuvantului lui Dumnezeu, nu se trece de la cuvantul ascultat la cuvantul aplicat, de la cuvantul bun la fapta cea buna. Acestia sunt oamenii care umbla sub povara grijilor vietii, bogatiilor vietii si placerilor vietii. Povara grijilor inseamna grija pentru multe lucruri trecatoare, pentru hrana, imbracaminte in mod exagerat, grija pentru cele trupesti care inabusa grija pentru mantuirea sufletului. Foarte adesea oamenii sunt plini de griji in mod justificat sau nejustificat. In mod exagerat grija devine o povara chiar daca trebuie sa ne ingrijim de hrana si de imbracaminte. Insa cand grija pentru hrana si imbracaminte si o viata decenta devine o obsesie, o inrobire atunci ea inabusa in om viata spirituala sau relatia, legatura omului cu Dumnezeu. Asa omul este preocupat de lucrurile trecatoare atat de mult incat nu mai gaseste timp de rugaciune, nu se mai duce duminica la biserica pentru ca este preocupat de grija unei hrane mai deosebite, unei perioade de timp mai relaxata si asa povara grijilor devine o piedica in apropierea noastra de Dumnezeu. Povara bogatiilor, spune Mantuitorul, este o alta cauza care duce la inabusirea sau la nerodirea cuvantului lui Dumnezeu in viata omului. Bogatiile materiale se aduna in jurul nostru adesea in mod patimas. Atat de mult devine o povara grija, lacomia de avere incat omul nu mai aduna bogatii inlauntrul lui, ci numai in jurul lui. Bogatiile din suflet inseamna in primul rand credinta, iubirea milostiva fata de semeni, inseamna luminarea sufletului prin rugaciune, luminarea vietii prin faptele bune. Acestea sunt comori pe care le adunam in suflet si le luam cu noi in Imparatia lui Dumnezeu. Nu bunatatile din jurul nostru le luam cu noi in viata vesnica, ci bunatatea din sufletul nostru care s-a adunat prin pocainta, prin credinta, prin rugaciune si prin fapte bune. Placerile vietii de asemenea devin o povara a vietii atunci cand devine un scop in sine, cand distractiile, cand petrecerile multe si lungi ne preocupa atat de mult incat nu mai avem timp pentru viata spirituala atunci ele nu mai sunt o binecuvantare si sunt o povara”, a mai spus Parintele Patriarh.

Semintele cazute pe pamantul bun sunt oamenii cu inima curata si buna care fac roditor cuvantul lui Dumnezeu intru rabdare

„Evanghelia ne arata ca a patra categorie de oameni care reprezinta semintele cazute pe pamantul bun sunt oamenii cu inima curata si buna care fac roditor cuvantul lui Dumnezeu intru rabdare. Inima curata inseamna inima sincera, nu vicleana, nu dedublata, ci inima buna inseamna inima milostiva, sensibila la suferinta si nevoile altora. Acestia sunt oamenii rabdatori, statornici in credinta, rugatori si milostivi. Pe acestia ii fericeste Mantuitorul Iisus Hristos, omul cu inima curata si buna, omul sincer si milostiv”, a spus Preafericirea Sa referitor la oamenii care au primit cuvantul lui Dumnezeu si l-au facut roditor.

Sfanta Cuvioasa Parascheva si Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos sunt pilde de oameni care au avut inima curata si suflet bun

Facand referire la invatatura Evangheliei Preafericirea Sa a aratat ca sfintii sunt in primul rand oamenii cu inima curata care s-au curatit prin pocainta. De asemenea, Patriarhul Romaniei a vorbit despre Sfanta Parascheva evidentiind faptul ca ea a raspuns chemarii lui Dumnezeu si a facut roditor in sufletul si viata ei cuvantul Evangheliei, de aceea curatia sufletului si a vietii ei si bunatatea ei o fac mult milostiva si mult folositoare.

„Oamenii cu inima curata care s-au curatit prin pocainta sunt in primul rand sfintii, Sfanta Cuvioasa Parascheva si Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos ale caror moaste se afla aici sunt pilde de oameni care au avut inima curata si suflet bun. Sfanta Parascheva din tinerete a dorit viata duhovniceasca. A trecut la Domnul la varsta de aproape 25 de ani, a trait in secolul al XI-lea. A raspuns chemarii lui Dumnezeu si a facut roditor in sufletul si viata ei cuvantul Evangheliei, de aceea curatia sufletului si a vietii ei si bunatatea ei o fac mult milostiva si mult folositoare, cum o pomenim in toate rugaciunile si cantarile adresate ei: Bucura-te Sf. Paraschevo mult folositoare. Deci, pentru ca a devenit totalmente transparent duhovniceste, deschisa cu sufletul in ascultarea cuvantului lui Dumnezeu si prin rugaciune si fapte bune a aratat cuvantul roditor in viata ei sfanta ea a devenit rugatoare pentru multi, ajutatoare celor care striga dupa ajutor”, a spus Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane.

Fidelitatea sau statornicia in credinta, in iubire fata de Dumnezeu si fata de semeni sunt semnele rodirii cuvantului lui Dumnezeu in viata oamenilor

In finalul cuvantului Sau, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a vorbit despre importanta statorniciei in credinta si a indemnat la rugaciune adresata Mantuitorului Hristos ca sa transforme sufletul nostru, inima noastra in pamantul cel bun si roditor.

„Deci, vedem ca pilda Mantuitorului din Evanghelia de astazi se implineste in mod deosebit in oamenii care L-au iubit pe Dumnezeu si in vreme de binefacere si in vreme de incercare si in vreme de pace si in vreme de persecutie si in bogatie si in saracie; si cand erau sanatosi si cand erau bolnavi sfintii au ramas statornici; fidelitatea sau statornicia in credinta, in iubire fata de Dumnezeu si fata de semeni sunt semnele rodirii cuvantului lui Dumnezeu in viata oamenilor, sunt semnele prezentei lui Hristos Cel Curat, Sfant si Milostiv in viata oamenilor. Sa ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos sa transforme sufletul nostru, inima noastra in pamantul cel bun si roditor. Sa ne ajute sa ne curatim constiinta, gandirea, simtirea si sa fim milostivi, mai ales astazi cand este multa suferinta in lume, multa saracie, multe boli, multa ispita, sa cerem ajutorul Lui Dumnezeu si ajutorul sfintilor sai ca sa fim seminte roditoare spre slava Preasfintei Treimi si spre bucuria Bisericii si a oamenilor”, a spus Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.

La finalul sfintei Liturghii, Preafericitul Parinte Hristofor, Arhiepiscop de Praga si Mitropolit al tinuturilor Cehiei si Slovaciei a multumit Patriarhului Romaniei pentru invitatia de a participa la aceasta sarbatoare, dar si IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei pentru gazduire si pentru posibilitatea de a fi prezent in eparhia pe care o carmuieste. De asemenea, ca semn al recunostintei, Preafericitul Parinte Hristofor a oferit daruri.

„Am o mare onoare sa fiu invitat al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si al Sfantului Sinod. Ma aflu pentru prima data aici in calitate oficiala si am avut bucuria de a calatori la Bucuresti si de a fi primit de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. (…) Pot sa spun inaintea dumneavoastra Slava Domnului ca suntem ortodocsi in aceasta lume care de cele mai multe ori este departe de credinta in Dumnezeu. Il admir pe Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si impreuna cu dansul pe IPS Teofan si pe dumneavoastra de asemenea ca sunteti ortodocsi si tineti credinta Bisericii mame”, a spus Arhiepiscopul de Praga si Mitropolit al tinuturilor Cehiei si Slovaciei.

In continuare a fost transmis mesajul Inaltpreasfintitului parinte Vladimir Mitropolitul Kievului si al intregii Ucraine, Intaistatatorul Bisericii din Ucraina. Pe langa daruirile de bine adresate Intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane, Mitropolitul Kievului a urat, in mesajul sau, tuturor oaspetilor sarbatorii de la Iasi imbogatire duhovniceasca in cautarea modalitatilor concrete ale desavarsirii crestine.

„Sarbatoarea de astazi este o puternica marturie a unitatii ortodoxiei universale. Reprezentantii mai multor biserici ortodoxe locale s-au adunat la Iasi ca impreuna sa savarseasca Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie si sa se impartaseasca dintr-un potir cu Trupul si Sangele Mantuitorului. In unitatea dimprejurul Sfantului Prestol dispar toate greutatile acestei lumi, iar aceasta unitate pe care ne-o da singur Mantuitorul lumii este cel mai scump dar. (…) deci unitatea noastra trebuie sa fie principala marturie catre Hristos caci aceasta unitate cu Hristos si intru Hristos noi trebuie sa aducem intreaga lume”, se mai precizeaza in mesajul Inaltpreasfintitului Parinte Vladimir Mitropolitul Kievului si al intregii Ucraine.

Apoi, delegatia din Ucraina a daruit Patriarhului Romaniei, din partea poporului ortodox ucrainean o icoana cu chipul sfantului Cuvios Agapit Doctorul si un fragment din Sfintele sale moaste.

„Fie ca prin rugaciunile Sfantului Agapit Doctorul Dumnezeu sa va trimita multa sanatate si bucurie”, a spus Inaltpreasfintitul Antonie, Arhiepiscop de Borispil.

De asemenea, Mitropolitului Moldovei si Bucovinei i-a fost daruita o icoana cu chipul Maicii Domnului Pecerska.

Apoi, Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a multumit lui Dumnezeu pentru toate darurile revarsate. De asemenea, a multumit Preafericitului Parinte Patriarh Daniel pentru vizita in Mitropolia Moldovei si Bucovinei pe care a pastorit-o vreme de aproape doua decenii, dar si pentru binecuvantarea de a-l avea alaturi pe Preafericitul Parinte Hristofor, Mitropolitul Primat al Cehiei si Slovaciei. A adresat multumiri si Inaltpreasfintitului Antonie Boripil, rectorul Academiei teologice din Kiev si purtatorul Sfintelor Moaste ale Sfantului Teofil cel nebun pentru Hristos, Ierarhilor din Polonia si Cernauti, Inaltpreasfintitilor si Preasfintitilor Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane care au participat la aceasta mare sarbatoare si autoritatilor locale care au ajutat la buna desfasurare a hramului.

Totodata, Inaltpreasfintia Sa i-a daruit Patriarhului Romaniei o icoana cu Mantuitorul Iisus Hristos inconjurat de Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul. Aceeasi icoana a oferit si Mitropolitului Primat al Cehiei si Slovaciei. Inaltpreasfintitului Antonie, pe langa icoana Deisis, i-a daruit si o icoana cu Sfantul Petru Movila.

De asemenea, Patriarhul Romaniei a daruit pentru Catedrala Mitropolitana din Iasi o cruce de binecuvantare, dar si mai multe carti de cult.

La randul sau, edilul Municipiului Iasi, Gheorghe Nichita a primit din partea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel Ordinul „Sfantul Apostol Andrei - Ocrotitorul Romaniei' pentru mireni. Aceasta distinctie i-a fost oferita pentru stradaniile si rezultatele activitatii de exceptie in diferite domenii ale vietii bisericesti sau civile in sprijinul Bisericii. Primarul Iasiului le-a daruit Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si Preafericitului Parinte Hristofor cate o icoana cu Sfanta Cuvioasa Parascheva.

La final Preafericirea Sa a dat citire, potrivit traditiei, ultimului icos din acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva si rugaciunii de binecuvantare cerand ca Sfanta Parascheva sa mijloceasca inaintea tronului Preasfintei Treimi pentru noi si pentru toti cei care din binecuvantate pricini nu au putut fi aici dar care au o evlavie deosebita fata de Sf. Parascheva: 'Ne rugam Preasfintei Cuvioase Parascheva sa va daruiasca sanatate si bucurie, pace si mantuire si sa mergeti fiecare la casele dumneavoastra cu bucuria sarbatorii, cu lumina sfintilor care au fost astazi in mod deosebit pomeniti aici, Sfanta Cuvioasa Parascheva si Sfantul Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos'.

Anul acesta, pelerinii care se inchina la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva se inchina si la moastele Sfantului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Manastirea Kitaev (Ucraina), de catre Inaltpreasfintitul Parinte Antonie, Arhiepiscop de Borispil si rector al Academiei Teologice din Kiev.

Sursa: basilica.ro

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 692

Voteaza:

Sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE