Scoala de vara romano-germana in management social

Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca gazduieste, in perioada 5-10 septembrie, cea de-a II-a editie a Scolii de vara specializata pe managementul social, organizata in colaborare cu Institutul Diaconal din Neuendettelsau, Germania. Participa 9 asistenti sociali, masteranzi, cadre didactice si coordonatori de proiect din partea germana, iar facultatea clujeana este reprezentata de 10 participanti. Asistentii sociali provin dintr-un centru din Nürnberg, un orasel dedicat in intregime ingrijirii bolnavilor, varstnicilor, persoanelor cu dizabilitati, acest institut diaconal avand mii de angajati specializati pe asistenta sociala.

Proiectul scolii de vara prevede organizarea la Cluj-Napoca, special dedicata studentilor si masteranzilor de la specializarea Asistenta Sociala a Facultatii de Teologie Ortodoxa, dar si celor care lucreaza in acest domeniu in cadrul arhiepiscopiei, a unei intalniri in care sa se discute probleme legate de intocmirea unor proiecte pe asistenta sociala, de coordonare a lor, de obtinere a unor finantari, dar apoi si la modul practic, de a arata cum inteleg ei si cum duc pana la capat ingrijirea celui aflat in nevoie.

Activitatea acestei scoli de vara este structurata pe doua sectiuni, una teoretica si cea practica, dupa cum a precizat pr. conf. univ. dr. Stefan Iloaie, coordonatorul proiectului la nivelul facultatii clujene: Exista o parte teoretica, ce se desfasoara in primele zile ale intalnirii, in care doua cadre didactice din acest Institut, care lucreaza si la doua universitati specializate, prezinta ce anume reprezinta managementul social si cum se desfasoara in Germania, cum se poate aplica, incercand apoi ca, prin dialog, sa inteleaga in ce masura coordonarea acestor proiecte se realizeaza la noi si cu ce efect. Cea de-a doua parte a intalnirii este de natura practica. Joi, la sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, vor participa la Sfanta Liturghie in Catderala Mitropolitana, aceasta pentru a incerca sa patrunda legatura care exista in Biserica Ortodoxa intre ingrijirea bolnavului si Liturghie si dimensiunea spirituala a asistentei”.

Tot in cadrul partii practice, se vor vizita spitale si asezaminte sociale patronate de Arhiepiscopia Clujului, intre care Scoala Christiana, Policlinica Sfantul Pantelimon, Proiectul Sfantul Dimitrie Basarabov, Caminul pentru varstnici „Acoperamantul Maicii Domnului” din Turda si Centrul de recuperare a persoanelor cu dizabilitati. De asemenea, intr-una din zile vor vizita, alaturi de Preasfintitul Episcop-vicar Vasile Somesanul, viitorul hospice al eparhiei.

Finalitatea proiectului se va constitui intr-o mai buna cunoastere a realitatilor cu care se confrunta cei care activeaza in domeniul asistentei sociale, dar si in gasirea unor solutii, care ulterior sa fie adaptate mediului.

Beneficiile acestui proiect de colaborare intre Arhiepiscopia Clujului si reprezentantii Bisericii Evanghelice Lutherane din Germania sunt de ambele parti. „Desi suntem la inceput, e foarte bine ca Biserica implineste aceasta misiune de asistenta sociala, fara ca aceasta activitate sa fie rupta de duhul bisericii. Avem Asezaminte sociale in care credinta este practicata nu doar ca indeplinire a unei indatoriri personale, ci acestea fac parte din biserica, lucru care la ei, in Germania, nu se intampla. Acolo, asezamintele sociale au devenit foarte specializate pe implinirea unor nevoi”, a argumentat pr. conf. Stefan Iloaie.

Anul viitor, scoala de vara specializata pe managementul social va fi gazduita de Institutul Diaconal din Neuendettelsau.

Sursa: radiorenasterea.ro
 

08 Septembrie 2011

Vizualizari: 282

Voteaza:

Scoala de vara romano-germana in management social 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE