Seara duhovniceasca la Bistrita, cu parintele Paisie de la Manastirea Stramba

Ciclul de seri duhovnicesti „Martea Gandirii Crestine” din Postul Craciunului 2013 a debutat in 26 noiembrie, la biserica „Coroana” din Bistrita, avandu-l ca invitat pe parintele Paisie de la Manastirea bistiteana Stramba, cu hramul „Sf. Ierarh Spiridon”.Tema despre care a vorbit parintele a fost alegerea existentiala, sub titlul: „Pe ce cale?”. Au fost adresate o serie de intrebari retorice: De ce parasim calea credintei? De ce ne lasam batjocorita demnitatea umana? De ce ne dezumanizam si tindem sa fim “animale”? De ce il cautam pe Dumnezeu numai la necaz? Spre ce ne indreptam?

Aceste intrebari, in viziunea parintelui au in spate felul in care intelegem antropologia. In acest sens, parintele a recurs la cuvintele Mantuitorului: “Eu sunt calea” (In 14,6), iar raspunsul omului se gaseste in reflectia filosofului Ernest Bernea: omul, marele mister al existentei, care face alegeri pentru fericirea lui. Insa alegerile noastre adesea sunt pacatele, care prin repetarea lor duc la negarea existentei eterne, a credintei si a lui Dumnezeu. De aici, si dorintele noastre concentrate cu precadere pe materialitate si temporalitate (casa, masina, slujba), in loc sa punem in centrul ierarhiei noastre de valori virtutile crestine (pacea, linistea, dragostea, etc.). Rezultatul acestui mod de a trai este stresul, nelinistea, boala, ca atare, noi insine prin alegerea raului ne facem autori ai raului nostru personal.In aceste coordonate ale realitatii in care traim, apare crestinismul si calea fericirii pe care o propune, a jertfei si a suferintei pentru Hristos.

“Povara” care aduce deplinatatea omului, fericirea si linistea lui. In alte cuvinte, abandonarea increderii in capacitatile personale pentru increderea in Dumnezeu, adica predarea vointei fiecaruia in mainile lui Dumnezeu este calea care ne duce la Adevar si Viata: Iisus Hristos, ne-a informat profesorul de religie Florin Bojor.Las final Clubul International Transilvania, organizatorul evenimentului impreuna cu Protopopiatul Ortodox Bistrita, i-a acordat parintelui Paisie calitatea de membru de onoare al asociatiei crestine.

Sursa: radiorenasterea.ro

.

28 Noiembrie 2013

Vizualizari: 261

Voteaza:

Seara duhovniceasca la Bistrita, cu parintele Paisie de la Manastirea Stramba 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE