Sedinta Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos

În spaţiul cultural şi duhovnicesc al Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în data de 14 iulie 2015 a avut loc şedinţa semestrială de vară a Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La întrunire au participat și protoiereii celor 8 protopopiate ale Eparhiei.

În debutul întâlnirii, distinșii membri ai Consiliului eparhial au vizitat expoziția „Metoda Iordăchescu de translare a monumentelor şi clădirilor“ găzduită de Sala de Expoziții Temporare a Muzeului.

Lucrările propriu-zise au fost precedate de o excepţională reflecţie teologică şi duhovnicească a Chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, intitulată „Libertate, fidelitate şi ascultare în Biserică“, urmată de prezentarea vieţii şi lucrării „părintelui“ Filocaliei, a Pidalionului şi „Războiului nevăzut“, Sf. Cuv.

Nicodim Aghioritul, prăznuit în fiecare an la data de 14 iulie.

În continuare, au fost prezentate ultimele hotărâri sinodale după care, responsabilii sectoarelor din Administraţia Eparhială au prezentat sinteza activităţii pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice din primul semestru al anului 2015, la nivelul fiecărei subunităţi.

La întrunire au fost invitaţi şi preşedinţii filialelor Galaţi, Brăila şi Tecuci a Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“, pe ordinea de zi aflându-se principalele aspecte educaţionale legate statutul orei de Religie în şcoala românească, precum şi programele misionare şi social-filantropice pe care Eparhia Dunării de Jos le va desfășura la începutul noului an şcolar 2015 - 2016.

De asemenea, au fost analizate rezultatele principalelor activități misionare și cultural-educaţionale desfăşurate cu prilejul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, precum şi proiectele ce urmează concretizate în cel de-al doilea semestru al anului 2015.

La final, a fost prezentat ultimul număr al periodicului eparhial „Călăuza ortodoxă“.

Sursa: edj.ro

.

16 Iulie 2015

Vizualizari: 62

Voteaza:

Sedinta Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE