Semnificatiile Pericopei Evanghelice a Duminicii a VIII-a dupa Rusalii

Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in cuvantul de invatatura rostit pe 18 august 2013 la Paraclisul istoric Sfantul Mare Mucenic Gheorghe al Resedintei Patriarhale, a explicat semnificatiile Pericopei Evanghelice a Duminicii a VIII-a dupa Rusalii de la Sfantul Evanghelist Matei, capitolul al XIV-lea, versetele de la 14 la 22, in care este prezentata Inmultirea painilor de catre Mantuitorul Iisus Hristos.

Minunea inmultirii celor cinci paini si doi pesti arata crestinilor iubirea milostiva a lui Dumnezeu fata de oameni si cat de mult Hristos Domnul pretuieste pe cei care Il cauta, a explicat Preafericirea Sa: „Evanghelia ne arata importanta intalnirii oamenilor cu Dumnezeu pentru a se hrani din cuvantul Sau, din Evanghelia Sa. Apoi, ne arata milostivirea Sa care vindeca pe cei bolnavi adusi la El. In al treilea rand, Evanghelia ne arata ca Hristos Domnul nu desparte grija de suflet de grija de trup. Dar acorda intaietate sufletului si apoi trupului”.

Evanghelia inmultirii celor cinci paini si doi pesti a inspirat opera sociala a Bisericii, a mai spus Preafericitul Parinte Patriarh Daniel: „Evanghelia este izvor de lumina pentru fiecare crestin si pentru Biserica intreaga, deoarece ea a inspirat opera sociala a Bisericii, cantinele pentru saraci, ajutorarea celor flamanzi, celor bolnavi, celor lipsiti de ajutor material”.

Mantuitorul Iisus Hristos nu face minuni spre a impresiona

Patriarhul Romaniei a mai evidentiat si faptul ca painile si pestii se inmulteau pe cand se distribuiau: „Inmultirea celor cinci paini si celor doi pesti nu a fost doar precedata de vindecarea bolnavilor, ci si de predicarea Evangheliei Imparatiei Cerurilor. Cu alte cuvinte, Hristos Domnul mai intai hraneste sufletul oamenilor cu prezenta Sa iubitoare, milostiva si cu lumina cuvantului Sau, cu lumina Evangheliei Imparatiei Cerurilor sau a vietii vesnice. Aceasta prioritate pe care Hristos Domnul o da hranei spirituale are in Biserica Ortodoxa corespondentul faptului ca inainte de impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului in Euharistie noi postim. In stare de post ascultam Evanghelia si in stare de post ne apropiem de impartasirea euharistica. Deci, Hristos Domnul nu a inmultit painile din primul moment al intalnirii cu multimile pentru a-i hrani trupeste, ci doar dupa ce ei au primit hrana spirituala si au fost vindecati bolnavii lor. Au fost putine cele cinci paini si putini cei doi pesti in raport cu multimile care erau flamande pentru ca nu mancasera nimic in ziua aceea, dar prin binecuvantare putinul devine mult. Aceasta arata puterea milostiva a Mantuitorului intrucat El nu face minuni spre a impresiona, nici spre a intimida, nici spre a Se lauda pe Sine, ci face minuni din iubire milostiva fata de oamenii care cu multa smerenie si rabdare au ascultat cuvantul Evangheliei si au asistat la vindecarea multor bolnavi, multor oameni suferinzi. Pentru ascultarea lor smerita si pentru rabdarea lor Hristos Domnul le-a facut dar o cina, hrana de seara ca ei sa nu mai cheltuiasca nimic si sa nu se mai oboseasca mergand prin sate sa-si cumpere ceva. Important este de retinut faptul ca painile si pestii se inmulteau pe cand se distribuiau. Ele se inmulteau pentru ca au fost binecuvantate si pentru ca erau distribuite. Nu a vazut nimeni gramezi mari de paine si nici gramezi mari de peste, ci pe cand se imparteau se inmulteau. Prin aceasta Hristos Domnul ne invata ca nu trebuie sa acumulam rezerve mari de lucruri materiale care ne produc o falsa siguranta de fericire doar pentru ca am adunat multe lucruri materiale si trecatoare. Ci grija si iubirea lui Dumnezeu pentru oameni este mai mare decat orice acumulare de bunuri materiale trecatoare”.

Hristos Domnul doreste ca darurile binecuvantate de El sa fie primite cu randuiala

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a mai aratat ca rolul celor care distribuie darurile primite de la Dumnezeu este acela de a distribui si de a arata multora iubirea lui Dumnezeu ca martori ai iubirii lui Dumnezeu fata de oameni: „Hristos Domnul ne cheama sa avem o atitudine de incredere in iubirea milostiva a lui Dumnezeu si sa nu cadem in patima lacomiei de a aduna rezerve, de a face provizii nenumarate de bunuri materiale considerand ca aceasta ne da siguranta vietii. De asemenea, vedem ca Hristos Domnul porunceste ca multimile sa fie asezate pe iarba. De ce ? Pentru ca aceasta distribuire a darurilor binecuvantate, a painii si a pestelui sa se faca in randuiala, in ordine. Daca i-ar lasa in picioare pe toti si le-ar fi aratat painile si pestii multimile se imbulzeau si creau o stare de confuzie, de neoranduiala. Vedem ca Hristos Domnul doreste ca darurile binecuvantate de El sa fie primite cu randuiala, sa fie primite si intr-o pozitie de smerenie, de aplecare si de asteptare. El a binecuvantat, le-a frant painile si le-a dat ucenicilor, iar acestia le-au distribuit. Aici vedem rolul preotiei. In Biserica Hristos Se daruieste, dar prin mainile Apostolilor si urmasilor sai care sunt slujitorii sfantului Altar. Deci, rolul celor care distribuie darurile primite de la Dumnezeu este acela de a distribui si de a arata multora iubirea lui Dumnezeu ca martori ai iubirii lui Dumnezeu fata de oameni. Iar dupa ce s-au saturat multimile au fost adunate faramiturile in 12 cosuri. Acestea simbolizeaza faptul ca Dumnezeu daruieste hrana poporului Sau ales Israel, celor 12 semintii, daca poporul asculta cuvantul lui Dumnezeu. Dar aceste 12 cosuri mai arata ca Hristos Domnul hraneste Biserica Sa prin cei 12 Apostoli atat in ceea ce priveste darurile spirituale cat si grija filantropica, milostiva fata de cei flamanzi, fata de cei saraci”.

Exista si o anumita asemanare intre minunea inmultirii celor cinci paini si celor doi pesti si Sfanta Euharistie

Orice surplus material trebuie sa-și gaseasca destinatia spre cei sarmani, a mai explicat astazi Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane: „Evanghelia ne arata ca trebuie sa avem o atitudine duhovniceasca sau spirituala si fata de materie prin modul folosirii ei. Astazi traim intr-o societate de consum si de risipa. Se arunca prea repede ceea ce ramane de la masa, iar in timp ce unii au belsug, au un surplus de bunuri materiale, altii mor de foame. Ori Evanghelia ne arata ca orice faramitura trebuie iconomisita, pastrata, folosita in asa fel incat sa fie utila si altora. Mai invatam din Evanghelia de astazi ca locul din natura sau spatiul unde ne hranim trebuie lasat curat, ingrijit, nu murdarit, impanzit cu resturi de mancare care nu infrumuseteaza, ci uratesc aceste locuri. Exista si o anumita asemanare intre minunea inmultirii celor cinci paini si celor doi pesti si Sfanta Euharistie, desi inmultirea painilor nu a insemnat direct Sfanta Euharistie, deoarece ele nu s-au transformat in Trupul si Sangele Mantuitorului, dar arata si aceste cinci paini inmultite ca si Sfanta Euharistie iubirea nemarginita si vesnica, netrecatoare a lui Hristos pentru oameni”.

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a transmis, astazi, in Duminica romanilor migranti, un mesaj de binecuvantare romanilor care muncesc sau studiaza in strainatate intitulat Comuniunea si ajutorarea frateasca – izvor de bucurie.

Totodata, Preafericirea Sa a adresat romanilor aflați in afara granitelor tarii și cateva indemnuri: “Tot astazi, Biserica noastra isi aduce aminte cu multa bucurie si dragoste frateasca si pamanteasca de toti romanii care se afla printre straini, fie pentru studiu, fie pentru munca in strainatate. Aceasta duminica, cea mai apropiata de Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, a fost numita de Sfantul Sinod si instituita ca Duminica romanilor migranti. In aceasta duminica aratam cuvinte si gesturi de pretuire fata de toti romanii care se afla in strainatate si care adesea vin in vacanta de vara in tara pentru a se intalni cu familiile, cu rudele, cu cei apropiati. Le dorim tuturor sanatate si mantuire, pace si bucurie si ii indemnam pe toti romanii ortodocsi care se afla printre straini sa pastreze si sa cultive credinta ortodoxa, spiritualitatea si identitatea noastra romaneasca si sa cultive comuniunea frateasca si intr-ajutorarea frateasca prin care vor simti bucurie mare in suflet si lumina pentru a arata demnitatea noastra de popor crestin obisnuit cu bunatatea, ospitalitatea, dragostea fata de Hristos si fata de semeni spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire. Amin!”

Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

18 August 2013

Vizualizari: 858

Voteaza:

Semnificatiile Pericopei Evanghelice a Duminicii a VIII-a dupa Rusalii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE